In prag de sarbatoare, in prag de seara, am venit la birou, ca in linistea de aici, sa scriu doua-trei randuri...Simt ca trece timpul si eu nu implinesc canonul sfantului Vasile al Ostrogului. Simt ca nici nu m-am inteleptit astfel incat sa pot avea cateva cuvinte care sa fie de folos cuiva...
Ce sa invat eu pe altul, daca nici eu nu stiu?
Viata ne pune permanent in starea de elevi, invatacei, dar cred ca toate aceste lectii pe care le primim si de la care nu putem chiuli, oricat ne-am dori, ne vor ajuta la mantuire, in functie de cat de bine aplicam rezultatul primit.
Nu, faptul ca imbatranesti, nu te scuteste de lectii! Nu este ca si cand ai invatat tot ce trebuie,astfel incat sa fii omul pe care Dumnezeu, stie ca poti fi!
Am simtit pe propria piele cum este!
Acum cateva saptamani mi-am facut analizele generale pentru ca urma sa merg la controlul cardiologic. Si am aflat ca diabetul de care credeam ca fugisem destul de departe, in cateva luni, s-a instalat in trupul meu si si-a facut un culcus confortabil!Semnele fusesera,dar prea putin atenta la starea mea fizica,neglijasem, astfel incat m-am trezit brusc in situatia de a invata sa traiesc corect,ce trebuie sa mananc, cand trebuie sa mananc, cat trebuie sa ma odihnesc...Si peste toate, cand oricum nu stiam mai nimic, m-am trezit cu un herpes urias la gura! Peste noapte o punga groaznica cu puroi mi-a inflorit pe chip ...ca lui Iov! Si...am vazut cum in lumea mea, oamenilor li s-a facut sila de mine!Am vazut in ochii lor, pe chipul lor ...si eram departe de casa mea, chiar si departe de tara mea, nu aveam nici macar o masca medicinala sa ma acopar, o singura buba cu puroi galben, oribil, o singura buba, nu toata fata, nu tot trupul ca lui Iov, saracul, mult patimitorul, dar suficient cat sa fiu indepartata prin atitudinea si chiar vorbele unor oameni apropiati. Si ma intreb, daca as fi fost toata o rana, daca as fi avut chipul strivit si mainile lipsa, daca mai mult decat o buba cu puroi ar fi fost pe chipul meu, ce ar fi facut prietenii mei, lumea mea?Fiica mea a fost brusc ingrijorata. Fiul meu si delicata lui sotie mi-au cumparat un unguent si am inceput sa ma tratez...Ei, numai ei, din toata lumea, au parut a nu fi ingretosati de mine, e drept ca era si prima faza a exploziei bolii, dar am remarcat sa nu au parut deloc afectati in rau, ceva mai mult, erau ingrijorati...Si pentru ca ranile celor diabetici se vindeca greu, buba mea a rezistat urat zile in sir...abia acum la 10 zile de la aparitie, pare a fi pe calea de vindecare, desi nici acum nu-i bine...O rana! O singura rana!Dar ma gandesc de cate ori am intors fata de la chipurile dizgratioase ale lumii si nu m-am gandit ca sufletul meu e mult mai urat, mult mai bubos... Citesc in rugaciunea a patra inainte de impartasanie "că toate lucrurile rele și închipuirile și meșteșugirile diavolești, toată răutatea iadului, îndemnurile spre păcat, dezmierdările și alte patimi nenumărate n-au lipsit de la mine. Căci, cu ce fel de păcate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot păcatul l-am făcut, toată desfătarea neiertată am lăsat să intre în sufletul meu. Netrebnic m-am făcut înaintea Ta, Dumnezeul meu, și înaintea oamenilor. Cine mă va ridica pe mine, cel ce am căzut întru atâtea păcate rele?"
Cine ne va ridica? Noi oamenii, unii pe alti? Numai cu ajutorul lui Dumnezeu, prin oameni supusi ca si noi ingretosarii de altii...Singurul care nu se scarbeste de noi, care ma iubeste asa cum sunt, cu buza inca rupta, cu chipul palid si incercanat, cu sufletul obosit si plin de rautati, este Iisus Hristos, Cel care desi a fost Frumusetea desavarsita, a murit pe cruce rastignit,dupa ce fusese biciuit,cu chipul insangerat de tepii coroanei, cu trupul impuns de sulita, cu mainile si picioarele strapunse de piroane,cunoscand in profunzime durerea fizica si rabdand-o in timp ce tocmai cei care fusesera beneficiarii minunilor sale se bucurau...
