De multe ori am plecat de langa oamenii care imi erau dragi! Si am plecat lasand bucati de inima,punand peste cicatricele inimii mele, bandaje pe care stiam ca oricat de tarziu le voi desface, ma va durea... Si am plecat!Oare ei cum s-au simtit cand eu plecam?Nu m-am intrebat niciodata pana acum!
Singurul indurerat de despartirea de mine mi se pare ca este totdeauna Filip.Niciodata nu reuseste sa se ridice din locul in care se lasa in genunchi prefacandu-se preocupat de un joc si ramane incruntat neintelegand de ce trebuie sa ne despartim...iar eu,abia cand ajung acasa, in tacerea casei mele, plang dorul meu de el!
Nici eu nu inteleg de ce nu pot fi cu oamenii pe care ii iubesc si care, in mod cert si ei ma iubesc!
Din multimi de pricini, unele tinand de ei, altele de mine,traiesc singura, fara ei!
Si ma doare atat de mult lipsa lor, incat, daca as lua de la capat viata, cred ca nu as mai iubi asa cum am iubit, i-as iubi cu iubirea in care poate exista distanta ...
Astazi Ruxandra a pornit pe un nou drum. Desigur nu este singura. Il are langa ea pe sotul ei si impreuna au plecat intr-o noua experienta a vietii lor profesionale si de cuplu.Au trecut o vama. La ora acesta stau impreuna in noua lor locuinta, sub un alt cer instelat.Culmea e ca si Andrei cu Andreea si micii mei nepoti, sunt in aceiasi tara, intr-un mic concediu pe plaja unei marii.Si eu nu pot sa ma intreb de ce plang,stiind ca m-am rugat" Doamne, da-mi lacrimi de pocainta"?Pe tot trupul mi-a reaparut alergia cu care ma lupt de la moartea lui Grig.Si carnea toata ma arde! Ca si sufletul ...Si-mi sterg fata cu dosul mainilor goale...
Ce bine traiau taranii romani acum doua sute de ani si chiar o suta! Ramaneau in casa cu feciorul cel mic, el aducea o nora cu care mama soacra framanta painea si placintele, pe prispa casei cresteau copilasii printre pisici si puisori de gaina, soarele rasarea si apunea la fel zi de zi,pana la moartea lor...Se manca impreuna si seara se inchideau usile casei, abia atunci existand un pic de intimitate. Dar cui ii trebuia intimitatea acesta? Ei erau fericiti sa fie impreuna...asa cum si eu as fi fericita sa fiu cu ei...
Fericita? Ce este oare fericirea? Trebuie sa ma scutur de egoismul din mine si sa-mi recunosc ca fericirea e sa-i stiu pe ei bine impreuna!Deci sunt un om fericit,care stie din propria experienta, ca in orice fericirea e uneori si un strop de durere !
Dar e in crucea mea Singuratate! Plec de multi ani in multe calatorii.Si ma imprietenesc acolo cu oameni frumosi. Acum patru ani cand m-am despartit de Irinele mele intr-o parcare, eu am plans de dorul lor pe care deja il traiam si ele mi-au promis ca ne vom revedea. Nu am mai facut-o niciodata. Catva timp ne-am scris. Apoi din doua Irine una a ramas mai constanta in a ma intreba ce fac... ne trimitem poze, vad crescand fetitele ei, le pomenesc in rugaciunile mele, mi-s dragi ca niste nepoate si ea ca o fiica, dar nu am reusit sa ne mai vedem niciodata...Si astfel mai sunt cateva persoane...Am dormit in cate o chilie la manastire si totul a fost perfect! Dar am iesit pe usa si nu am mai revenit niciodata!
************************************************************************************
Asa scriam in data de 27 iulie si apoi am lasat pagina goala si mi-a fost greu sa revin...Mi-e greu sa scriu, mi-se pare ca am scris tot ce puteam spune si poate asa si este in mare procent, dar fiecare clipa este altceva si i-se potriveste fiecareia un alt verset...
Da,uneori simt ca ma apropii de final, dar ma gandesc ca nestiind cand este acest final, ceea ce simt eu este finalul unor trairi care m-au definit inainte pe mine ca om. Si imi doresc sa se termine in mine cele rele: dorinta de a avea, de a poseda si sa sporeasca in mine femeia aceia cu basma si fusta neagra si lunga ...mai simpla, mai comuna...
Desigur stiu ca lumea cu ale ei incerca sa ma traga inapoi in viata pe care am dus-o! Femeia lui Lot a privit inapoi! Nu vreau sa fiu femeia aceasta! Ajuta-ma, Doamne, sa uit cat de bine ma simteam in mijlocul celor pe care sigur Tu nu le placeai! Dar ajuta-ma, Doamne sa mi-i amintesc pe toti oamenii pe care m-au iubit si au bucurat sufletul meu!
Ieri m-am intalnit cu Toni! Cred ca il uitasem! Prietenul lui Tudor, Cel mai bun prieten al meu de pe acest pamant, nu putea decat sa fie si prietenul meu! Un om frumos sufleteste si trupeste, totdeauna politicos si sincer iubitor! Atatea momente frumoase am petrecut prin baruri si restaurante band cafea si vorbind acelasi limbaj...Peste douazeci de ani! Dar pe 15 noiembrie 2013 Tudor a murit si moartea lui ne-a separat ca si cand nimic nu am putea sa ne mai spunem. Pasager ne-am mai intalnit de doua- trei ori...Dar cata bucurie sa ne vedem ieri...El aproape neschimbat desi niste stenduri ajuta inima lui sa bata ...eu/o alta femeie, desigur cu fusta lunga si parul prins strans la ceafa!Dar el nu a vazut decat ochii mei si inima in care totdeauna a avut loc. Cum s-ar fi putut altfel daca el era prietenul cel mai bun al Celui mai bun prieten al meu?Am petrecut un ceas in picioare cu cumparaturile in mana, la racoarea supermarketului si am povestit cate ceva sa umplem golul acestor ani, stiind si unul si altul ca urmeaza un alt gol si ca poate nu ne vom mai vedea niciodata aici...Dar m-am gandit despartindu-ne, ca imi pare rau, nu dupa lumea in care am fost, ci dupa oamenii cu care am petrecut timpul tineretii mele, oamenii langa care eu m-am format femeia pe care ei o respecta chiar si acum, cand eu sunt cu basma pe cap si fusta neagra lunga! Imi pare rau de despartirea noastra, pentru ca langa ei,viata mea ar fi fost mai usoara si asta pentru ca ei, fostii mei prieteni erau /sunt niste oameni foarte civilizati, educati ...si cred ca daca as fi avut o dreapta socoteala in a trai, astazi am fi fost impreuna in bisericile mele si viata mea ar fi fost mai usoara...
Dar este sigur un rost, pe care Dumnezeu il stie,in crucea singuratatii mele! Fara ea nu as fi avut iubirea lui Filip si a micului George, pentru ca Dumnezeu sigur mi-a dat-o ca sa pot trai singura si sa privesc inapoi cu regret numai pentru pacate .
E sambata!
Maine,cu ajutorul lui Dumnezeu, Ruxandra va fi acasa si voi petrece cu ea si Lucian cateva ceasuri...apoi urmeaza alte plecari! A lor...a mea ...cu gandul ca nimic nu este intamplator in pasii celui care se raporteaza la Dumnezeu, dupa cuvantul acesta:"Doamne, cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut/Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea;Tu ai priceput gandurile mele de departe./ Cararea mea si firul vietii meleTu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu