Nopti

Noapte buna, Lume! 

Spun aceasta deseori, dupa ce asez pe mine, crucea adormirii mele...Este ca si cand: un sarut asez pe crestetul copiilor si nepotilor mei risipiti in lume, un sarut pe obrazul surorilor mele, un sarut pe mana dreapta a parintilor la care m-am spovedit in acesta viata, care mi-au dat sfanta impartasanie, care m-au pomenit si ma pomenesc la sfantul jertfelnic sau in slujbe, sau in rugaciunea particulara, un sarut prietenilor mei, vecinilor mei,un sarut pe crestetul celor pe care ii iubesc, un zambet timid in fata celor care din diverse pricini nu prea ma tolereaza... un sarut ca o despartire ...ca o imbratisare:iarta-ma. Iarta-ma,Lume!

Asta am facut si aseara. Eram acasa, in apartamentul meu.Parintele pustnic coborase din munti si venise sa ma viziteze.Statusem de vorba un timp pretios, eu sorbind cuvintele Parintelui,Parintele masurand cuvintele mele...

Sunt peste 10 ani, zece toamne de cand Parintele coboara din muntii lui si intra in casa mea...Nu a lipsit decat atunci cand mi-a fost bine ! Cand mi-a fost rau, cand a murit fetita ingeras, cand a murit mama, cand a murit Ina, in toamnele acelea atat de grele incat nu puteam nici respira... atunci, parintele a coborat muntele, a lasat micile lui animale in paza Cerului, si a venit sa bea cu mine un ceai.

Si-n toamna in care Filip era mic, abia nascut  si cand s-a nascut George, Parintele a venit sa ne bucuram!Deci si la mare bucurie!

Nu stiu logica dupa care coboara, dar cert este ca totdeauna  il vad, il reintalnesc cand sunt momente deosebite.

Este un talc, un inteles care imi scapa...si pe care nici macar nu-l mai caut!

Noapte buna, Lume!

Azi noapte, dupa plecarea Parintelui, am mai citit un pic adunandu-mi gandurile si am plecat spre moarte... Noapte buna, Lume!

Si m-am trezit confuza dintr-un vis in care vorbeam cu  Tudor, prietenul meu

-Nu-i posibil sa traim asta, Tudor! Nu ne-am vazut de asa mult timp...atat de dor imi este de tine!

-Ai dreptate! Si eu cred ca trebuie sa ne vedem...

-Musai saptamana viitoare ne vedem!-ii spuneam eu...Mai lucrezi , Tudor?

-Eu...da...inca lucrez, dar as vrea sa ma opresc, sa fac altceva! mi-a raspuns el

-Sotia ta mai lucreza? Suntem deja la varsta pensiei...

-Da, ea inca lucreaza!-mi- a spus cu naduf 

-Deci, ne vedem sigur saptamana viitoare -i-am spus eu, desi il vedeam estompat...o umbra...un trup negru ...un abur...

Si m-am trezit ca si cand totul era real, abia intamplat, ca si cand am trait real convorbirea cu el si m-am intrebat:

-Oare a murit?Este totusi viu si-l voi intalni curand?

Atata dor m-a inundat si atat durere amintindu-mi ca este mort...mort de sase ani ca si fetita ingeras...si nu-l voi vedea, nu-l voi reintalni decat daca Dumnezeu randuieste pentru mine plecarea acum, in zilele acestea!

Am purtat dorul de el intreaga zi...prietenul meu cel mai bun ... sufletul meu pereche de care despartita sunt pana la Judecata...

A inceput la capatul lumii rugaciunea pentru noi si pentru adormitii mei...

Intr-o tara departe, pe malul Atlanticului, am cunoscut un preot  al lui Dumnezeu...

 Initial, asprimea parintelului m-a facut sa nu-l plac foarte mult...si sa ma gandesc cu frica mare la Judecata. Simteam cumva ca parintele nu ma place. Si mai mult decat asta, nu-mi placea nici duritatea parintelui manifestata fata de altii. Incruntat.Degraba cu vorba dura si ''palma" ridicata. Imi amintea perfect un alt parinte, minunat parinte, dar langa care eu nu am putut rezista...Sufletului meu i-se potriveste blandetea...sufletul meu atat de ranit si nevindecat are nevoie de plasturi...

Si m-am tinut departe de parinte...pana cand din tara au venit vesti rele despre suferintele unor oameni dragi. Si atunci am alergat la Parinte...Si vorbind m-au inundat lacrimile ...multe...oceane de lacrimi de durere... si mainile parintelui, maini care tin Sfantul Potir, copia, Trupul si Sangele Domnului, mi-au prins capul si degete lungi au inceput sa sterga lacrimile... si cu cat mi-le stergea,ca si cand stergandu-le facea loc altor lacrimi, cu atat mai mult plangeam prabusita pe epitrahilul parintelui...

-Nu mai numara anii de la plecarea lui, a sotului tau. L-ai uitat vreun moment?

-Nici unul , nici macar unul...

-A iesit el din inima ta?

-Niciodata...niciodata...niciodata...

-Atunci inseamna ca este viu! Socoteste rugaciunile tale pentru el si cere "Doamne, miluieste sufletul  robului Tau, Gheorghe!"Nevindecata este inca rana ta! 

Si am vazut ca am judecat gresit ...Sufletul unui om se vede uneori greu...Se spune că atunci când murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monezi, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată - şi probabil a sufletului uman. 21 de grame, dar cat de valoroase !Si cat de greu atarna aceste 21 de grame! Ne imbogatim sufletul iubind! Cred ca iubirea e singurul sentiment care face ca valoarea sufletului sa creasca... iubirea, mila, reala compasiune pentru durerea celuilalt, bucuria ca altuia ii este bine, fericirea de a vede in altul implinirea adevarata a aspiratiilor spre bine ...

Si asta am vazut in sufletul acestui parinte. Era intuneric in biserica. Doar patru candele pe catapeteasma luminau biserica mare cat o catedrala, undeva, la cateva sute de metri, oceanul Atlantic izbea malul continentului nostru, parca auzeam totul si loviturile si tipatul pescarusilor, asemenea sufletului meu ...Adanc, in sufletul meu  tipam, inca tipam de durerea trecutului, inca sarutam tamplele purtand raceala mortii, fara fire albe, ale sotului meu drag...da, iubirea e totul si e bine, desi e dureros, ca ea, iubirea strabate uneori timpul si iese ca spuma apelor deasupra...iubirea intretinuta nu de amintiri ci de rugaciunea"Doamne, miluieste-i sufletul acesta de 21 de grame, cat o privighetoare"... E bine sa iubim si e bine sa fim iubiti... Dau slava lui Dumnezeu pentru Grig, pentru prietenii mei, pentru Tudor si Ina, pentru dulcea si frumoasa mea Lacramioara...daca ei nu ar fi existat in viata mea, sufletul meu poate nu ar fi avut decat un gram sau doua...asa iubita fiind si iubind, prin ei... eu insami simt ca ma ridic precum privighetoarea, pana dincolo de Atlantic, eu, cersatorul acestei vietii, eu, cel care desi multumesc pentru multe, pentru mult mai multe, cer nu dreptatea, ci mila lui Dumnezeu...

Si Doamne, miluieste-i pe toti cei care cu suflet mare mi-au sters lacrimile in timp ce si ei plangeau... 

Noapte buna, Lume! 

Dimineti si Casa Mangaierii

Ma intorceam in birou cu  doua documente redactate de mine. Ele vor folosi, alaturi de alte sute de documente,  pentru miscarea unui "agregat financiar", se vor face noi activitati, se vor crea locuri de munca si cele existente vor avea mai multa siguranta.Si ducand in maini documentele spre a fi puse in dosar, am constientizat cat de mult imi place sa muncesc.

Ador biroul meu de la  locul de munca unde sunt de 35 de ani si doua luni.Iubesc lumea care ma inconjoara.

Unii dintre ei sunt oameni pe care ii cunosc din tinerete, altii s-au adaugat in anii din urma. Din toata lumea mea dinainte de moartea lui Grig, ei m-au acceptat asa cum m-am transformat: nu m-au certat pentru fustele lungi si nici pentru basmaua din cap. Au acceptat mersul meu la sfanta liturghie zi de zi si prelungirea liturghiei de sarbatori. Au acceptat icoanele de pe peretii biroului meu...Desigur nu le-a fost usor si nici acum nu le este.Dar pentru ca eu fac parte din ei, sunt ca un madular al acestui trup si suflet, m-au acceptat ciuntita si cu toate plecarile si venirile mele...

M-au ajutat la moartea lui Grig dar si la nuntile copiilor mei. Au stiut cand a murit mama si prietenii mei dragi. Au fost alaturi la nasterea nepotilor mei si au vazut pe filmulete primii lor pasi...Discreti. Atenti. Iubitori.

Aceasta este lumea mea. Ea m-a ajutat sa fiu un om mai bun, mai tolerant. Pentru ca mi-am cunoscut caderile si greselile. Pentru ca si eu i-am iubit si-i iubesc.

Urmeaza sa plec iar. Cineva drag este legat de aparate intr-un pat de spital.Merg sa sprijin mai mult peretii spitalului, sa zambesc si sa mangai.

Biserica va fi pentru cativa timp doar inima mea.''Tu însuți sa fi ca o biserică pe care sa o porti oriunde cu tine "- Sf. Parinte Paisie Aghioritul

Si asta ma face si mai recunoscatoare tuturor celor care m-au ajutat sa intru zi de zi in biserica!

Am sub pleoape icoana Maicii Domnului la care ma inchin zilnic la manastirea de langa casa mea.Si a Mantuitorului !Si a sfintilor care ne binecuvinteaza capetele acolo...Stiu fiecare centimetru patrat desi poate nu privesc prea mult in jur...Dar iubesc locul acesta. Pentru aceasta iubire am dus durerea de a fi  acolo si nu in alta parte. Citeam intr-o talcuire a sfantului Teofilact  a Evanghelie dupa Marcu, ca Biserica se talcuieste Casa Mangaierii.

Aceasta este pentru mine biserica: Casa mangaierii...Tanjesc dupa ea... ca dupa imbratisarea unei mame... Mi-e dor clipa de clipa de toate bisericile in care am intrat, mi-e dor de bisericile din Diveevo, de cea din Arizona si cea din California, biserica cuviosului Serafim de Rose... de biserica de la schitul Closca si de cea de la schitul Darvari, de biserica de la Radu Negru si de cele de la Varatec... si-n dorul meu imi spun ca poate niciodata nu voi mai pasi in ele, dar si daca va fi asa, Maica Domnului de peste tot ma stie, pentru ca Maica Domnului a auzit plansul meu ... Stiu ca nu sunt un om perfect. Imi stiu caderile. Imi stiu greselile...Stiu ca nu merit iubirea Maicii Domnului,dar stiu ca o am! De aceia si pot ingenunchia in fata Ei, pentru ca Stapana  si Imparateasa mea, ma ajuta ca pe un neputincios si ma hraneste ca pe un strain...
Duminica seara, Filip a cerut inainte de culcare sa se roage cu mine si am citit cu el o rugaciune frumoasa, catre Maica Domnului,o rugaciune care spune tot ce dorim sa-i spunem Maicii... niciun cuvant in plus, niciunul in minus...

"Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!"

Potoleste-ne intristarea zilei de azi, Maicuta ... Peste doar cateva ore,Monica porneste spre adancul pamantului cu trupul ei stricacios asteptand Invierea,dar Tu insoteste-i sufletul luminos si iubitor de Hristos...  

Maria- Monica

Acum cateva zile scriind un pomelnic cu cei adormiti, adaugand nume dupa nume, m-am gandit la relatia mea personala cu cei pe care ii trec:primii pe pomelnic sunt preotii Dumitru si Dumitru, unul strabunicul meu matern, pe care evident nu  l-am cunoscut,pe  celalalt preot Dumitru, l-am vazut o singura data , dar l-am placut mult si pentru o taina,  l-am pastrat pana la moartea mea pe pomelnic, preotul Gheorghe este parintele care m-a ajutat pentru infrumusetarea unor biserici,si spre deosebire de cei doi preoti  Dumitru, parintele Gheorghe era un rugator pentru mine, ma placea mult, nu stiu pentru ce motive fara temei si moartea sfintiei sale m-a durut, m-a intristat, asa ca pomenirea e dovada dragostei mele si a neuitarii ...

Urmeaza oameni dragi care au facut parte din viata mea:Grig, Gheorghe al meu, mama, Ina, Tedi, Maria, Ileana, Mihaela, Mihnea, restul nu prea i-am cunoscut, dar sunt suflete dragi, tare dragi, la care nu pot renunta, copii, frati ai prietenilor, tinerii care au murit la Colectiv, mame si tati ale unor copii care imi sunt dragi, Ioana care a murit in aceiasi zi cu Grig, Marian pe care familia nu l-a cautat inainte de moarte si nici apoi, copii din centrele celor abandonati...Deci multi nu m-au stiu aici,dar ma vor saluta Dincolo!

Ieri, de ziua praznuirii sfantului Nectarie, am trecut-o pentru primadata pe pomelnicul meu pe Maria-Monica

Pe Maria-Monica nu stiu cand am vazut-o primadata.

Am remarcat-o in biserica, eu care de cativa ani sunt mai mult pelerin la Closca,am vazut acum vreo doi ani, o fata frumoasa, inalta, rezervata, aproape nemiscata in spatele bisericii. Apoi am revazut-o intr-un pelerinaj in  Rusia. Inalta, purtand o caciula cu mot care ameninta mereu candelele din fata icoanelor...

Ea m-a cucerit pe mine.Simplu. Nu a facut nimic special. Doar zambetul ei si chipul senin si frumos. Israelitean in care nu este viclesug!Politicoasa, tipul de tanara care imi spunea "sarut mana "in loc de salut, dar nu pentru ca sunt batrana ci din respect si politete, asa cum si eu le spuneam prietenelor mamei mele...Tanara, dar parca dintr-o alta generatie! 

Apoi am remarcat marea iubire pe care sotul ei i-o purta. Am strabatut cu el Crimeea in primavara anului 2018 ...peste tot purta in maini cateva lucrusoare de-ale Monicai sa le atinga de icoane, racle cu sfinte moaste.Asa am aflat ca Monica lupta cu cancerul de cativa ani... Tanara, frumoasa,sotie si mama de  prunci: Maria si David! 

Intr-o zi a venit in casa mea ...am baut un ceai si am discutat ...ma bucur si azi ca am avut puterea si intelepciunea sa-i spun cateva lucruri, sa o ajut sa vorbeasca despre moarte ca Inviere... singura ei grija erau copiii si Stefan... dar si aici intelegea ca nu vor fi singuri, ca Hristos ia locul parintelui plecat Dincolo...

Intr-o zi pe  facebook a aparut un apel umanitar...se scria ca starea ei de sanatate nu este buna si facea apel la rugaciune si se strangeau bani pentru ea...apoi s-a operat, a parut ca e bine... si iar nemiloasa boala a aparut ...Am purtat-o pe Maria Monica peste tot, pe toate continentele , la toti sfintii...

Vineri noaptea, inainte de praznuirea sfintilor arhangheli si ingeri si a ingerului pazitor, am visat-o: era cu mama mea, Constanta, si imi spunea:

-Va astept la Hanul Morilor sa mergem la Closca la rugaciune!

Am povestit visul si am urmat drumul pe care il aveam, fara sa merg la Closca ! Seara tarziu, dupa miezul noptii am vazut mesajul parintelui ca Maria Monica plecase la Domnul in acea dupaamiaza...

Doar gandul la moarte e trist!

Au ramas doi copilasi!

Eu am crescut doi copii orfani dar deja adolescenti. Si a fost greu! Si este greu!Am simtit si simt ca ei ma iubesc mai putin decat m-ar fi iubit daca Grig ar fi trait pana acum.Si nu pentru ca eu am fost un parinte rau, ci pentru ca uneori durerea moartii cuiva te poate impiedica sa iubesti, de teama suferintei pierderii aceluia.Doliul poate fi lung si o grea suferinta!

Desigur nimeni omeneste nu dezmiarda ca un parinte,si cel mai adesea ca o mama!

Mama saruta genunchii zgariati si trece. Mama pune in picioruse sosete cu otet si febra scade. Mama piaptana cel mai bine coditele. Mama aseaza cel mai bine funda pe cap , ea stie cand te indragostesti si suferi, ea vindeca dezamagirile...mama stie ca iti este teama de teza la matematica si ca ai luat o nota proasta la fizica...

Dar nu cred ca Dumnezeu le ia pe mame si copiii raman singuri! Tiptil in loc ei, al mamei, se aseaza ingerii! Daca atunci cand pleci la manastire vin ingerii in locul tau, apoi cand pleci la Domnul cate batalioane de ingeri vin langa patul unui copil?

Moartea nu e sfarsitul pentru un om care traieste in Hristos! Moartea este o poarta! 

Mi-e teama de Judecata! 

Maria-Monica insa, prin suferinta ei , prin pregatirea ei pentru Intalnirea cu Hristos sigur are raspuns bun la intrebari...

Monica a avut o moarte fizica demna, iar sufletul care a cerut mereu rugaciunea pentru ea, a fost ingenunchiat cu frica si cu cainta. Ce sa ne dorim mai mult decat ea a reusit?

Este o toamna frumoasa si lunga... Aproape toti copacii mai au din coroana, soarele asfinteste bland peste campurile care au rodit bine anul aacesta...Viata isi vede de ciclul ei firesc... acum e seara... Monica parcurge ultimul drum spre casa parinteasca. Acolo o vor depune,in comuna in care acum, in aceiasi toamna au prohodit multe femei tinere moarte intr-un accident de masina.O localitate indurerata pe care iar o simt lovita...Da, moartea este dureroasa , dar si nasterea este dureroasa si cata bucurie are mama privindu-si copilul sanatos!Si Maria-Monica, care si-a incredintat mantuirea unui parinte iscusit, este un copil sanatos care se intoarce Acasa.

Fericiti sunt cei pe care i-ai ales si i-ai primit si pomenirea lor din neam in neam !

Slava Tie, Doamne, slava Tie pentru oamenii proniei tale!