Seara de martie

Sunt acasa. Am revenit acasa. Sa ma iertati, dragilor!

Am simtit ca nu vreau sa mai spun nimic, dar nu pentru ca voiam sa va ascund ceva, ci din sentimentul  ca  tot ce avusesem de spus s-a terminat de spus intr-o zi ...
Acum insa am privit cati cititori mai are blogul meu aproape parasit, si m-am jenat de numarul mare al celor care si azi au citit ceva aici, printre paginile acestea...asa ca revin...
Nu stiu pe unde am tot fost, prea mult nici nu am fost plecata,  sau poate am fost, dar atat de putin inseamna locul in care sunt, incat nu socotesc...
Ma simt ca un om fara radacini aici pe pamant. Radacinile mele sunt in cer si astfel umblu ca o zaluga prin lume, adulmecand miros de sfintenii si ascultand cantec de toaca...
Am fost bolnava. 
Am fost poate nu foarte bolnava, dar bolnava.
In ianuarie pe 16 am avut o interventie chirurgicala intr-un spital din Bucuresti.
A urmat o recuperare anevoioasa din care inca nu am iesit.
Apoi am asteptat niste analize mai ...mai elaborate...
Apoi am revenit si am facut o alta endoscopie care mi-a sfartecat jumatate din trup ...am luptat cu bacterii , cu xantoame urate ... am primit rezultatul ambiguu si atipic al unor analize...
A fost si este dificil. Nu pentru ca mi-ar fi teama, pentru ca teama nu are de ce sa-mi fie, ci pentru ca ma vad constransa de evolutia lucrurilor sa pierd timpul prin spitale, laboratoare , clinici...Si totul e dincolo de ceea ce eu doresc pentru mine.
In prima saptamana din Postul Mare al Sfintelor Pasti, m-am refugiat la Bujoreni, in poiana Maicii Domnului.M-am zavorat intr-o chilie si intr-un colt de biserica .Cu cata bucurie primesc calugarii pe cei care trec poarta manastirii!Cata toleranta pentru toate balbele noastre ... am fost la scoala iubirii si rugaciunii...
I-am privit cat sunt de tineri si destepti. Lasasem in Bucuresti un grup de tineri pe care ii cunosc din primii lor ani de viata,am participat ca spectator si sustinator moral poate la evolutia lor de la elevi la studenti si apoi , absolventi ai unor prestigioase institute, angajati ai unor multinationale, multi pe pozitii de top.
Stiu...stiu... ei fac progresul acestei lumi. Dupa ce Dumnezeu a zis "cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul" noua ne-a ramas sa administram creatia, dar noi nu putem sa crestem niciun fir de iarba...Datori insa suntem sa muncim si in sudoare sa traim...Poate de aceia numar peste 40 de ani de munca! Si inca muncesc. Poate de aceia ii iubesc pe acesti tineri si tinere care muncesc la fel cum si noi am muncit... si dau nastere copiilor, ii educa cum stiu si ei mai bine, incercand si crezand ca ne depasesc. Dar... recunoscatoare le sunt tinerilor care in manastirile acestei tari ortodoxe, cand noi dormim, se ridica din chiliile lor reci si spun"Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos..."
Si cred ca ingerii si serafimii li se adauga.
Voi purta dorul meu de ei si de slujbele lor si durerea ca nu a fost sa fie mai mult de atat.
Am incercat sa merg in alt loc, aici mai aproape, fie si numai pentru o noapte de rugaciune,dar , asa cum zice maica mea de la Diveevo, "nu s-a primit", adica "nu a fost sa fie"...
Dumnezeu lungeste timpul meu de convalescenta, citesc, ma plimb printr-o casa prea mare pentru mine, privesc in mine adanc, scormonind dupa intelesul acestui timp...imbracata in haine de piele, dorind nu atat  cat s-ar crede, vindecarea lumeasca ,mereu trecatoare ,ci Invierea...
Si asteptand, stau in marea acestui timp al vietii mele, primesc valurile direct, direct in dreptul inimii, dar dupa talazuri, am puterea , nici eu nu stiu de unde izvorata, poate din rugaciunile copiilor acestia din manastiri, sa spun, cu vorbele lui David Regele:

"1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.

 2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. 

3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. 

4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea 

5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta. 

6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge. 

7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? 

8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. 

9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării 

10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta. 

11. Şi am zis: "Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu". 

12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei. 

13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. 

14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte. 

15. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului. 

16. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă."

Si cred ca iubirea lui Dumnezeu va face ca marea acestui timp,marea infuriata si fierband,  curand  sa se  potoleasca intr-o liniste tot mai adanca...

Doar sa mai astept un pic sa infloreasca totii copacii...sa vina deplin Primavara!Deci, astept Invierea!

Ziua de azi...

Mosii de iarna

Multe lucruri le fac intr-o rutina care ma sperie. Pentru ca timpul meu aici, pe pamant,simt  in mod cert, ca este tot mai scurt, cu fiecare secunda mai scurt,  vreau ca fiecare clipa traita sa fie sub pecetea lui Dumnezeu si doresc sa aduc cat mai multa bucurie celor cu care intr-un mod sau altul ma intersectez, dupa povata parintelui meu, iar rutina, rutina ...in ea nu poate fi nimic bun!

Nu vreau sa zambesc pentru ca e politicos sa o faci!

Nu vreau sa daruiesc din inima mea pentru ca "asa e frumos". Doresc sa fiu! Doresc sa dau! Doresc sa ma impart!

Si nu reusesc!

Este in mine un vierme ucigas de liniste, plin de sinele meu, acel "Meu" sau "Eu" pe care l-am carat in toate clipele vietii mele zeci de ani, incostient, de cele mai multe ori.
 Primul moment al lepadarii totale de mine au fost copiii mei!
Desigur renuntasem la multe de dragul lui Grig, dar asa ca pentru ei, niciodata nu renuntasem la nimic din ceea ce ma compunea...Doar la moartea lui, realizand ca a plecat, fara a fi, asa cum stiam ca trebuie sa fie omul la moarte, adica"spovedit si impartasit", desi o asistenta ii tinea un ciot de lumanare, am stiut ca va trebui sa fac multe sa "rezolvam " aceasta problema. In lumea noastra toate se rezolvau...

Dar acest lucru, aceasta "scapare" era singura care nu se putea rezolva lumeste... totul e mila lui Dumnezeu!

Si pentru mila aceasta eu ma zbat incercand sa omor acest vierme despre care scriam mai sus ...

Am pregatit tot ce puteam pentru mosii de iarna. Sunt acasa !Am revenit destul de repede dupa operatie...chiar am si reinceput serviciu...viata s-a rasturnat iar ca un tavalug peste mine, prin lucrarea uratilor se pare ca sunt importanta la locul meu de lucru...lumea accepta programul meu , totul randuit sa ma tina departe de pustia in care as vrea sa fiu...

Am strans din timp cele ce-mi trebuiau....in fiecare zi cate o sacose , sa nu-mi fie prea greu si cu toate acestea am carat enorm...

Aseara am pregatit totul si in prag de zi cand luceafarul era inca pe cer, am impodobit coliva,  semnul  Invierii. 

Imi povestea cineva ca un parinte,in spatele meu, radea de colivele mele cu inimioare si floricele... Oare de ce?Eu cred ca abia cand coliva pentru mortii mei va avea pe ea doar nuca sau cruce din ciocolata, atunci asta va insemna, ori ca eu sunt total neputincioasa, fie ca nu-mi mai pasa de ei. Pana atunci, am sa le impodobesc colivele cu flori, cu stele, cu inimi, cu dragoste, cu lacrimi si rugaciune... e modul meu de a -i iubi!

Mama mea cred ca zambeste cand vede coliva si tatal meu cred ca se bucura si-mi multumeste, iar dragul meu o tine pe Elena in bratele lui si-i arata fiecare steluta...

Pomenirea e modul nostru de a-I spune lui Dumnezeu ca nu i-am uitat, ca ne pare rau pentru cum am trait si ca Il rugam sa-i ierte... Desigur, Grig nu mananca din friptura pe care eu am pregatit-o cum o faceam cand eram impreuna, dar  pe langa 'duhul umilit, inima infranta si smerita", Dumnezeu cauta si la darurile noastre, ca fiind expresia dragostei noastre. Da, dragostea e cea care ne aduce de cu noapte in biserici reci, dragostea este cea care ne tine in picioare ore intregi cat dureaza pomenirea celor adormiti, cu ochii pe lumanarile arzand...Iubirea e mai puternica decat moartea! O invinge! Si pentru iubirea acesta Dumnezeu mai ridica macar si-un pic sufletele dragilor nostri...Daca nu as crede acest lucru nu as face nimic!Dar cred! Cred! Ajuta, Doamne, necredintei mele si iarta-i pe toti ai mei si  pe cei pe care intr-un mod sau altul i-am cunoscut in acesta viata ! Si randuieste, Doamne ,si pentru mine, ca cineva sa ma iubeasca intr-atat incat sa ma pomeneasca asa frumos...cu coliva, prescura si vin...Si  ridicand-o sa cante  "Hristos a Inviat!"