Chipul de acum...

Problemele profesionale m-au dus ieri in arhiva unui tribunal. Desi biroul unde aveam treaba era inchis, am reusit(nu stiu cum dar aproapte totdeauna o fac) sa rezolv totul in alt birou. O doamna foarte draguta imi primea actele cand in birou a intrat o alta functionara. Eleganta. Coafata. Mirosind a parfum bun si buna dispozitie. Am recunoscut-o imediat pe o functionara veche, desi nu-mi aminteam numele ei. Si mi-a placut! Am salutat-o zambind desi... era clar ca nu ma recunoaste! Si am zabovit,privind-o zambitoare, ceea ce a facut-o brusc atenta la mine si sceptica. Deh! Tribunal!Si desi ar fi trebuit sa tac si sa plec, ceva m-a facut sa-i spun:

-Nu ma mai cunoasteti!

Da, nu ma mai cunostea. Abia in momentul in care a realizat cine sunt, dupa ce mi-am declarat numele, ochii i s-au imblanzit a iubire, intelegere si regret.

Sigur, doamna regreta ca viata a trecut peste mine ca un tavalug. Ca chipul meu nu mai are decat putin, putin din ceea ce avea ...

-Chiar nu v-am recunoscut... Deloc-deloc...

Si eu ma privesc uneori in oglinzi... atunci cand ma spal pe dinti sau imi descurc parul si nu pe mine ma vad! O vad pe mama mea! Poate de aceia mie mi-e drag chipul meu! Si cred ca doar mie!

E minunat cand purtam in noi parintii  si strabunii , cei care sunt plecati sa cutreiere Cerul.

Si ma gandesc acum, la ceas de dimineata de sambata, amintindu-mi mormantul Sfintei Xenia cea din Sank Petersburk, oare  a simtit ea transformarea ei din domnita eleganta si in porfira in cersatoarea care purta vestonul rupt al sotului ei? Cred ca nicidecum! Cred ca sufletul ei despatimit a vazut Iadul in acesta viata , degustand insa Raiul ca patrie spre care mergem.

Si o rog sa ma ajute si pe mine sa duc... sa nu ma tulbur de nimic din aceste ispite si doar  sa-mi doresc sa vad in mine  chipul sfant al mamei mele...

Ganduri despre Inaltare si recunoastinta

Sigur, Dumnezeu, Cel care ma iubeste atat de mult, mi-a daruit niste talanti, sigur  chiar mai multi.Doar ca eu nu am avut habar de darurile primite si am risipit ce Domnul a pus in mine...

Am scris, am pictat, am dansat, am invatat, am iubit...

Dar viata aceasta, de adevarata creatie, de "crestere" a mea, s-a terminat brusc la 50 de ani, in momentul mortii lui Grig...Daca el ar mai fi trait, cred ca as fi urcat social pana la niste culmi...poate as fi vizitat o parte din lume, as fi trecut oceanul, dar nu as fi plans niciodata la inmul heruvimic si nu as fi multumit lui Dumnezeu niciodata pentru lacrimile mele...

Cred ca unul din talantii mei este ca am o inima in care a incaput Prietenia...

Povesteam undeva ca, jocul pe strada copilariei mele, incepea cu mine, cea mai slabanoaga si negricioasa fetita din oras... cu genunchi colturosi si plini de bube...Eram prietena cu toata lumea si asa am fost si in anii de scoala...Cei mai vechi prieteni sunt de atunci...sau din primii ani de serviciu.Doar ca am pierdut pe drumul acestei vieti oameni dragi si acum ii port  in liturghie...

Tudor, Aneta, Dan...Marian, Constantin...

Ei toti sunt motivul meu de recunostinta fata de Dumnezeu. Fara ei eu as fi fost un om asemenea unei nuci seci...Am memoria inimii mele!Imi stiu toate iubirile!Si stiu cat de mult m-a ajutat sa iubesc...

Si stiu cat de mult ma ajuta oamenii care ma iubesc...

Nu pot creste si nu ma pot schimba decat in iubire.
Refuz sa traiesc altfel!
Si pentru ca inima mea nu vrea niciun alt sentiment decat cel de iubire,Dumnezeu imi trimte alaturi oameni care ma iubesc!
Am pe biroul de la serviciu un buchet cu bujori si lalele albe! Le-am primit ieri, inainte sa plece in Maroc, prietena mea, Amalia mi l-a adus pentru ca ... seara fusesem trista si o duruse tristetea mea...
-Te iubesc, eu chiar te iubesc! imi spune mereu, ea, cea mai minunata doamna din acest oras! Nu stiu de ce ma iubeste, dar Dumnezeu i-a pus in inima iubirea pentru mine ca ea sa-mi daruiasca bujori albi in zile mai putin luminoase...
Si eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat-o pe Amalia!
Ieri vorbeam la telefon cu un parinte ieromonah  aflat intr-o pustie si din senin a folosit un cuvant pe care   credeam ca  eu l-am inventat ...de fapt cuvantul exista in dictionar, dar e un regionalism foarte, foarte rar folosit, aproape scos din vorbire... Din miliarde de cuvinte, parintele a folosit cuvantul pe care doar eu il folosesc, ca Dumnezeu sa-mi arate iar ca suntem legati in duh...nedespartiti ...ca nimic din ceea ce fac , zic, traiesc nu-i este strain...
Si eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru parintele acesta, pentru toti parintii, calugarii, maicile si surorile pe care le-am cunoscut si care ma poarta in rugaciunea lor.
Toti oamenii pe care i-am cunoscut, cei care ma iubesc dar si cei care nu o fac, m-au ajutat sa ma apropii de Dumnezeu, sa-L cunosc si sa-L doresc intelegand ca acesta e Calea, Adevarul si Viata...
Azi lumea a plecat la Closca.Eu am ales sa raman aici, sa impart pentru adormiti mei dragi, sa merg la slujba aici aproape, apoi la serviciu... impartita intre probleme curente si blog, citesc, scriu, rezolv diverse lucruri. Si multumesc lui Dumnezeu pentru cuvantul Sau si pentru talcuirea cuvantului de catre parintii de langa mine. Azi, parintele Maxim a explicat Inaltarea Domnului avand ca temei trei aspecte;  Cartea Isaia, Apocalipsa si Psalmul 23... Nu as fi gandit niciodata aceste legaturi daca parintele nu mi le-ar fi aratat atat de frumos ...Si am venit acasa insetand dupa cuvant sa inteleg mai bine, sa-mi reamintesc ...

"El le-a fost izbăvitor în toate strâmtorările lor. Şi n-a fost un trimis şi nici un înger, ci faţa Lui i-a mântuit. Intru iubirea Lui şi întru îndurarea Lui El i-a răscumpărat, i-a ridicat şi i-a purtat în toată vremea de demult."( Cartea Isaia)
Da, azi, in ziua Inaltarii Domnului, stiu ca Rascumparatorul meu e viu si toti cei care vor crede in El, prin credinta si dragoste pot nadajdui ca portile raiului zidite de Domnul in ziua izgonirii lui Adam si a Evei , porti pazite de heruvimi , vor fi deschise larg , dupa cuvantul Domnului:

"nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă; Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor."(Apocalipsa cap 7) Atat de putin ne desparte de aceasta ...atat de aproape este...pentru ca  ai Domnului suntem si Domnul desi ne da toata libertatea sa traim cum vrem, permanent ne pune  in fata solutia de mantuire, pentru ca..."Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea."

  

Gand de seara tarzie

Sa ma iertati, dragii mei! 

Ma ratacesc in atatea lucruri prea putin importante si nu mai poposesc pe blog decat rar... Caut uneori sa vad daca sunt comentarii...de trei zile incerc sa scriu despre ultimul pelerinaj in Israel , dar nu reusesc sa finalizez... Am fost la Closca si nici despre asta nu am scris...

Sambata un domn si o doamna m-au oprit pe strada si m-au felicitat pentru blog si eu am amutit... stiam ca nu mai scriu decat accidental si felicitarile dansilor, erau doar un clopotel care zanganea aratand ceva... apoi duminica o doamna imi spunea ca dansa reciteste blogul pentru  ca nu mai sunt postari noi...azi altcineva  imi spunea la fel...

Si m-am rusinat!

Pentru ca e treaba mea  sa scriu pentru cei pe care i-am adunat...mi-am aminit vulpea din Micul Print... "Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit."

Si e o raspundere din iubire, pentru ca eu imi iubesc cititorii si daca ii iubesc, trebuie sa-i si respect...

Am hotarat pentru mine cateva lucruri. Inca e devreme...inca nu pot sa va spun multe ... dar blogul, o sa va ramana voua! Nu-l voi inchide nici eu si nici copiii mei!Blogul o sa ramana deschis atat timp cat lumea aceasta a internetului o sa fie asa cum e acum... ca oricine vrea de aici o lacrima, sa o ia, sau un zambet, sau un sfat...un cuvant...

Poate intr-o zi Filip o sa citeasca ceva pe blog .Cred ca el ma va cunoaste mai bine decat copiii mei si poate el ma va si iubi mai mult!Asa se intampla mereu, cand nu ai timp sa stai mai mult unul cu altul, ramane dorul si intre mine si Filip sunt multe doruri...

Azi am vorbit la telefon si ma imbratisa imbratisand telefonul!

Asa va imbratisez eu acum in prag de noapte...si va promit sa va scriu maine, dupa sfanta liturghie si sa va povestesc ceva...

Haideti, iertati-ma ca am lipsit ... am sa mai lipsesc, sa stiti, din cand in cand, dar voi nu veti lipsi niciodata din inima mea si nici din rugaciunea mea. Dumnezeu sa va binecuvinteze, dragilor dragi si sa va rasplateasca dragostea pe care mi-o purtati, cu alta dragoste! Si vreau sa inchei seara mea de primavara cu acest capitol 13 din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

"1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."