Gradinita cu Filip-pagini de jurnal

17-20 noiembrie 2017

Desigur nu-mi voi aminti cum a fost vremea cand am plecat la Bucuresti.In timp voi uita ca ploua torential in Bucuresti si eu purtam umbrela cu buline de la Mioara.

Dar totdeauna imi voi aminti bucuria ca merg la copiii mei.Iubirile mele. Dar nu am trait nicio iubire fara lacrimi si asa sunt si aceste iubiri.Prea putin stim sa iubim si sa ne aratam iubirea...mereu incrancenati...mereu cautand sa demonstram ceva... cui insa? Si pentru ce? Cui foloseste? Mie sigur nu-mi foloseste la nimic.

 Filip e unul dintre putinii oameni  care ma odihnesc,pentru ca ei, acesti putini oameni, nu vor de la mine decat partea buna a sufletului meu si e tot ceea ce scot in evidenta, in rest ...pacatele mele ?Din iubire  mi-le scuza si  mi le iarta...

L-am gasit dormind in patul cel mare al parintilor lui, pat care ii apartine lui in principal, dupa formula clasica a familiei noastre: pruncii au intaietate la toate. Obosit de gradinita si despartirea de mama lui , dormea profund...

Apoi... am impartit joaca cu parintii lui...clipe de seara prelungita si de noapte senina in care am dormit ca si el, bucuroasa sa simt in casa respiratia lor...

Sambata am stat impreuna toata ziua...ne-am jucat...am mancat impreuna , el aratandu-mi locul in care se afla cerealele, compotul... vorbind curajos si convins ca pronunta bine...ba romaneste, ba englezeste...

Duminica am fost la biserica...Si apoi fiecare in alta parte, Filip la o aniversare si eu la intalnire cu ceilalti doi copii: Ruxandra si Lucian

 Zile frumoase ...zile in care tot ce iti trebuie, ai...

Si-ti amintesti copilaria propriilor tai copii...cum petreceai cu ei zile ploioase in casa, colorand, citind carti cu povesti...imbratisandu-i oridecate ori ii prindeai in preajma... cum impleteai puloverase sau fularele, nu pentru ca nu gaseai usor lucrusoare, ci pentru bucuria de a pune in ele iubirea ta...cum faceai prajituri avandu-i langa mainile tale si "pazind "oala in care erau albusurile cu zahar...Cum ti-se parea ca tu detii formula cresterii fericite a copilului, dar aplicai de fapt formula care se plia perfect pe sufletul tau nu a lui...

Si luni dimineata am mers impreuna la gradinita.

 Filip merge deja la o gradinita privata ...e unul dintre copiii privilegiati care petrec o parte din zi in acest loc...

 Activitatea zile aceleia prevedea o ora cu bunicii. Asa ca l-am insotit. Cum puteam face altfel? Si cu el a fost si bunicul Alexe, tatal Andreei...

Si am petrecut in aceiasi incapere cu Filip inca o ora! O ora in care el a alergat de la o latura a camerei la alta...a mancat chec...a baut ceai... 

 a refuzat sa faca orice lucru impus de educatoare, adica sa coloreze sau sa decupeze!!! Filip are doar 2 ani si trei luni...mult prea tanar pentru astfel de activitati, sau poate nu, dar bunica asa o sa-l scuze mereu...

 a fost fericit...

 in bratele noastre ...bunicul matern ...singurul lui bunic de pe pamant  si eu,bunica...cea pe care o cheama in ajutor...

 stiam ca ne vom desparti si ca vom plange ...


 si asta am si facut...el plangand in bratele uneia dintre educatoare, noi plangand in tacerea perfecta,de dupa despartirea de el cand prin usile inchise se auzea strigand:
-Buica! Buica!
 pentru ca dor despartirile de cei dragi... toti trei deveniti prin har, copii crezand in dragoste, in frumusete, in vesnicie... toti auzind ingerii coborand si urcand  cand ne imbratisam...