Timpul... mare meu inamic. Nu stiu cat mai este, dar nici nu-mi pasa prea mult ... Multi dintre cei dragi sunt deja Dincolo si sincer am sentimentul ca nimanui nu-i este de folos ca eu, dupa voia lui Dumnezeu, sunt inca Aici.
Numar anii dupa moartea lui Grig.
Si iarasi numar anii dupa inaltimea lui Filip. Dupa numarul primaverilor lui, a verilor, toamnelor si iernilor lui.
Si iubesc timpul lui ... degust cu el merele parguite sau verzi ale acestui an, deschid poarta gradinitei in care Filip creste cand parintii lui sunt la lucru, cu bucurie, cu emotie, cu zambet si lacrima...
Invat cu Filip lucruri noi, calatoresc pe benzi rulante...
Nicio stare sufleteasca nu rezista neschimbata in timp... dar lacrimile sunt si de bucurie. Si ma bucur enorm ca Filip creste sanatos si fericit, ca familia mea reuseste sa depaseasca toate obstacolele educatiei puse de o generatie rigida si faptul ca el e permanent zambitor, bun si senin, e o dovada ca educatia se poate face si cu zambet si atentie si explicatii si...multa rugaciune. Doamne, ajuta-l sa cresca ca un fiu adevarat al Tau... cu credinta, nadejde si dragoste...
Si il imbratisez strans, strans purtand in imbratisarea toata caldura verii si toata arsita dorurilor mele si el imi da icul/pupicul ca recompensa pentru ca sunt, doar pentru atat, fara a astepta nimic.
Si stiu ca el e sansa mea de nemurire...pentru ca dragostea lui ma va urma si cand eu voi strabate vamile si lumea perfecta a lui Dumnezeu, cu mainile lui ating cerul, cu picioarele lui voi strabate pamantul ...
Si il priveam in momentul despartirii noastre, in pragul casei lui, in bratele mamei lui, trist, vazandu-ma gata de plecare, chiar intors cu capul pe umarul ei sa nu ma vada plecand...
-Nu-i plac despartirile-mi-a zis Andreea ...
Andrei l-a ridicat in bratele lui puternice, m-a sarutat pe obraz si i-a spus:
-Da-i bunicii, pupicul!
-Icul!- a spus resemnat Filip
Si obrazul lui s-a lipit de buzele mele o secunda si apoi au plecat la geam, sa ma priveasca afara pe alee, plecand. Asa ne petrecea mama,de la balconul casei ei... si noi toti am preluat obiceiul...
Printre frunzele aurii ale pomilor l-am vazut facandu-mi cu mana, mai mult chemandu-ma decat salutandu-ma de" Drum bun!"
Dar... pentru ca nici eu nu duc usor despartirile am continuat drumul spre casa mea...tragand un picior ... o geanta ... si cateva dureri ...
"De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor."(Evanghelia dupa Matei cap 18)
duminica seara -15 octombrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu