Sa povestim...

Aici este locul in care scriu.Florian mi-a facut bucuria de a pictat pentru mine ( si pentru altii) cateva icoane ... Nu, nu am un sfant pe care sa-l iubesc mai mult decat pe altul! Desigur il strig des pe sfantul Spiridon, pe sfantul Ioan Iacob Hozevitul,  sfantul Ambrozie de la Optina este staretul meu, dar pe toti sfintii ii iubesc. Doar ca asa s-a randuit,intai a venit sfantul Paisie Aghioritu, apoi parintele Iustin Parvu, apoi pentru ca Florian avea niste schite ale unor icoane care trebuiau sa mearga in alta parte, schitele au venit la mine, si am imbogatit casa cu ele, iar in Ajunul Bobotezei au sosit, cu munti de zapada, sfanta Matrona si sfanta Xenia.

Aici e locul binecuvantat de Dumnezeu ca eu sa scriu.Si fata de sfintii acestea ma rusinez ca indraznesc sa scriu. Dar stiu ca asteptati si stiu ca este si acest lucru un mod de a-L bucura pe Dumnezeu, pentru ca va bucur pe voi.

Mi-e tot mai greu sa scriu. Dinainte sa incep seria Reflectiilor, simt ca o greutate pe mine cand vreau sa scriu. Ma simt ca si cand am spus tot ce puteam spune si ... desi am scris mii de pagini, nu mi-au folosit nici mie, nici celor carora le-am scris.
Dar scriu pentru ca e un dor in mine, dor de a fi asa cum sunt real in adancul sufletului meu si pentru ca nu mai pictez de mult, nu pot sa transpun sentimentele din inima mea in culori, pot doar sa scriu.
De catva timp mi-e dor. Mi-e dor de Rusia si de insula Valaam. De cum paseam toti, parca plutind peste iarba matasoasa si firul ierbii se indrepta semet, scapat de sub sub picioarele noastre...
Mi-e dor sa fiu asa cum ma simteam in Rusia! Mi-e dor de mine, femeia care ierta tot si nu vedea mai nimic in afara sufletului ei si pentru el plangea...
Dar oare nu iert si acum?
Desigur conflictele mele cu lumea ar trebui sa inceteze, pentru ca ce pot sa cer eu lumii?Ce mai doresc eu din ceea ce lumea are?
Onoare. Onoruri.Desfatari. Respect. Fericiri.Iubiri.
Nu mai vreau. Inchis-am usa spre acestea. Doar Prietenia a ramas, Mandra mea-draga mea!Dar si aici va trebui sa gasesc o cale de scapa de bucuria de a fi cu altii, real. De ce nu am sta mai zavorati in cochiliile noastre si cand pasim sa ne taram nevazuti printre ierburi?
Mi-e dor de Rusia, spuneam ...si totusi citeam dimineata un cuvant al staretului meu, Sfantul Ambrozie care spune... stai mai bine acasa si spune ca vamesul " Dumnezeule,milostiv fii mie, pacatosului" adica sa cobor in mine, eu sa-mi fiu tinta pelerinajului, in adancurile sufletului meu si a vietii mele pacatoase sa cobor si sa ma vad asa cum sunt, fara sa ma scuz, fara sa ma indreptatesc si de acolo, din adancul noroiului meu, cu mila lui Dumnezeu , intr-o zi, intr-o clipa poate, voi reusi sa ies precum ciuperca rasarita din gunoi sau  inflorind ca o minuscula floare de nu ma uita, spre slava lui Dumnezeu. Si daca nu voi reusi, trebuie sa nu pierd niciun moment increderea in iubirea lui Hristos, Cel care niciodata nu renunta la noi.  Acesta trebuie sa fie gandul, telul diminetilor mele...dimineti fara liturghie pentru ca e rece, atat de rece si doctorii spun ca inima mea nu poate sa indure frigul, iar parintele pustnic mereu imi aminteste ca nu-s pregatita de Judecata.
Dimineti in care, invat ca e importanta pocainta, dar nu  o ai daca nu duci durerea si  nu esti asemenea  talharului care pe cruce, desi  indreaptat in credinta si dragoste, sta in agonie cu picioarele zdrobite si spune cu  rabdare in durere" Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta."