Reflectii asupra vietii/ 2

Am invatat de-a lungul vietii, greu, prin experiente dureroase ca nu frumusetea ornamentelor de Craciun, nici mesele imbelsugate,nici curatenia desavarsita,nici multimea cadourilor nu dau  frumusetea Craciunului. Ci prezenta  langa tine a celor care te iarta ca ai gresit, ca esti rau, ca esti ciufut , ca esti "imposibil" si te iubesc in pofida tuturor acestor lucruri. A lui Dumnezeu este judecata!A mea este doar alegerea de a ma stradui sa fiu bun sau rau.Si pe drumul acesta, pentru ca alegerile sa fie conform evangheliei, suntem obligati sa ne sprijinim unii pe altii,sa ne povatuim cu iubire si daca nu incape povatuirea, suntem obligati sa ne rugam unii pentru altii.Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru fiecare faptura pe care el ne-o aduce alaturi,fie bun,fie rau... dupa trebuinta fiecaruia, ca El,Dumnezeu sa randuiasca fiecaruia dupa folosul lui. Am invatat din  Sfanta Scriptura  ca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu sunt plamadita si este in mine, ca in fiecare faptura omeneasca, scanteia dumnezeirii.   <<26 Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră,ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"27.Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.(Facerea cap 1).>> Si cred cu tarie ca daca dupa chipul lui Dumnezeu suntem plamaditi, Dumnezeu a pus in noi demnitate si trebuie sa ne respectam,oricat de jos am cadea, oricat de pacatosi am fi. Talharul pe cruce, talharul mantuit de Domnul, este dovada ca putem, avem in noi tocmai datorita dumnezeirii noastre, aptitudinea mantuirii chiar si in clipa de final! Pentru ca a Domnului Multmilostiv e mantuirea! Si atunci... atunci inseamna ca nu e al meu sa rup aripile nimanui!Cred ca nu trebuie sa spunem nimanui ca este pierdut in pacatele lui, chiar daca lumeste asa pare a fi.Ci doar sa spunem fiecarui om ca este minunat, ca are in el dumnezeirea si obligatia de a se mantui. Ca la capatul drumului pe fiecare il asteapta Hristos! Si pregatirea pentru  intalnirea cu El trebuie sa fie telul vietii fiecaruia. Visam azi noapte mormantul lui Grig , negru, urat, crapat. Stiam ca in acelasi mormant voi fi si eu si imi spuneam ca il voi repara si-l voi placa tot, cu marmura alba ... si aveam o cruce mare pe care ma bucuram ca voi putea scrie..."Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" ... si-mi aminteam mormantul modest la patriarhului Pavle pe care scrie " Astept Invierea" si... despre aripi trebuia sa scriu, despre aripile pe care Dumnezeu nu vrea sa le frangem nimanui. Suntem obligati sa ne purtam sarcinile unii altora, sa ne iubim , sa ne iertam, sa ne ajutam sa zburam... atata timp cat fiecare zboara spre intalnirea cu Domnul, in ritmul lui mai lent, mai ocolit, dar fiind pe cale. Nu frangeti aripile nici pescarusilor, nici perusilor, nici gastelor,nici ale oamenilor, nimanui, pentru ca ele pot ramane ciuntite pentru tot timpul vietii... ajutati doar, iubiti, iertati, rugati-va! De la cativa oameni ai Iubirii am invatat sa nu tai aripile nimanui, nici pasarilor, nici oamenilor,doar sa incerc sa ma rog, sa iert si sa iubesc.Nadajduiesc, pana la finalul vietii mele pamantesti, sa reusesc, cu darul lui Dumnezeu si-al Maicii Domnului, sprijinitoarea vietii mele. Iertati-ma! Pentru stiute si nestiute, iertati-ma!

REFLECTII ASUPRA VIETII/ 1

1. Am invatat ca singura constanta a vietii  mele este Dumnezeu.

  De a lungul vietii toti  cei pe care m-am sprijinit m-au parasit...

 Ca ieri eram o fetita slaba, cu codite subtiri  si rochita rosie stand mereu langa piciorul mamei mele si privind cu imensa incredere si iubire spre tatal meu...

Ca ieri eram o tanara frumoasa, imbracata in costum Chanel albastru deschis... cu pantofi cu toc inalt,  stand mereu agatat de mana unui barbat, a barbatului meu...

Ca ieri eram o mamica tanara  purtand un baietel prins de mana si impingand cu cealalta un carucior in care o fetita bruneta, ca mine candva, privea lumea...

Ca ieri ingenuncheam primadata la spovedit, sub un epitahil alb, moarta de frica , convinsa ca rauri de serpi vor cobora din toti porii pielii mele si-l vor ingrozi pe parinte ...

Si uite, privesc acum, dupa sase decenii de viata, intoarsa 360 de grade, adica in acelasi loc, cautand sa vad ce a ramas ...
Mama mea si tatal meu m-au parasit de mult si oricat as rascoli pamantul dupa ei, nu sunt nicaieri.

Barbatul meu tanar si drept ca un brad, barbatul meu care ma iubea asa cum iubea aerul pe care il respira, m-a parasit de noua ani, trupul lui invesmantat in cearsafuri albe se desface in ceea ce l-a compus  si sufletul lui strabate lumi in care nu pot patrunde...

Copiii mei: si baietelul zburdalnic pe care il tineam strans de mana si fetita curioasa din carucior, au plecat sa cerceteze o lume care ii absoarbe pana la uitarea radacinilor.

 In locul meu, sub acealasi epitrahil, ingenuncheaza azi alti oameni ...

Sigurul care a ramas langa mine, care nu m-a parasit nici macar cand am gresit, asteptand  trezirea mea la cunoastere, intoarcerea mea, ridicarea mea din pacat si greseala, este Dumnezeu...

 Si ma privesc ca pe primul om facut de Dumnezeu ...intru' nceput , dupa ce a facut cerul si pamantul, dupa ce a zis" Sa fie lumina! "si a fost lumina, dupa ce a despartit lumina de intuneric  si apele de uscat,dupa ce a facut seara si dimineata, a separat pamantul de ape si a odrazlit iarba purtatoare de samanta si pomi roditori, dupa ce a agatat pe bolta cerului luminatorul mare si luminatorul mic,dupa ce a facut toata vietatile uscatului si apelor, Dumnezeu si-a continuat creatia si dupa chipul Sau m-a construit pe mine, farama de om , farama de femeie din coasta lui Adam...si a privit totul si a vazut ca sunt frumoase toate ...si a fost seara ...si a fost dimineata , ziua a sasea inainte de odihna , dar zi desavarsita de bucurie..

Si intru acesta bucurie a Domnului, ma simt cu chipul cel dintai, frumoasa ca tot ce a facut Domnul si intru bucurie trebuie sa raman pentru ca, desi toate m-au parasit,nu sunt singura, sunt cu tot ce Dumnezeu pentru mine a plamadit, cu pamantul, cu apa, cu curcubeul, cu iarba care odrazleste, cu animalele...
Si toate acestea au un sens pentru ca Dumnezeu  da scopul creatiei, bucuria mea!
 Si bucuria mea e intreaga pentru ca El, Dumnezeu a ramas cu mine,vazut si nevazut.Totdeauna! Cand am fost fericita si cand am suferit, chiar si cand am dat  drumul mainilor de care m-am tinut, nu pentru ca voiam, ci pentru ca moartea ne despartea, parintii mei, mama mea draga, tatal meu , sotul meu- cel mai iubit dintre pamanteni, copiii mei- ramuri ale sufletului meu ...chiar cand nu credeam, chiar cand apostaziam...
Si cred ca desi toate acestea, oricum s-ar fi intamplat, eu  le simt acum deplin, pentru ca intr-un timp, am coborat in genuchi, pe lespezi reci,sub un epitrahil alb, desi stiam ca rauri de serpi vor iesi din toti porii pielii mele...

•