Exista oameni in viata noastra care ne sunt bucurie prin dragostea pe care ne-o poarta.A trai langa ei este a locui in pronaosul Raiului. Cu dragostea lor te mantuiesti, pentru ca viata lor este o rugaciune continua pentru tine si dragostea lor te face si pe tine bun. Asa ne sunt parintii si numai cativa oamenii din multimea cu care te intalnesti dea lungul vietii...
Am cunoscut dragostea si am daruit dragoste...
Lupta cea mare nu a fost sa-i iubesc pe copiii mei sau pe nepoti, pe cei botezati de mine, pe surori si pe parinti...Lupta mare nu e sa-i iubesc pe cei pe care nu-i cunosc si cu care prin diverse legaturi randuite de Domnul, ii vad in calea mea, indiferent de atitudinea lor, de mirosul frumos sau duhoarea sufletelor lor...Lupta cea mare nu este nici sa-i iubesc pe cei care intemeiat,da, imi dau seama cand au dreptate,au fata de mine, o atitudine ostila! Lupta cea mare e sa-i iubesc desavarsit pe cei carora nu le-am produs niciun disconfort,niciun prejudiciu de niciun fel, dar ei ma urasc,sau poate urasc e prea mult spus, dar imi fac rau prin toate caile pe care le gasesc deschise.
Dar simt ca Dragostea pe care o primesc, scade cu fiecare zi pe care o incep...si doare pentru ca nu stiu daca voi termina ziua...si lupt ca dragostea pe care o dau sa fie si mai mare tocmai pentru ca nu stiu daca voi termina ziua...
Il studiez pe Filip, micutul meu nepot cu care cand avea trei ani si un pic, imediat dupa ce eu venisem de la Diveevo, am avut un dialog:
-Filip,te iubesc foarte mult!Dintre toti baietii de pe pamant, cel mai mult va iubesc pe tine, pe tati si pe Lucian!
Credeam ca va fi fericit,dar el, micutul si inteleptul meu nepot, mi-a spus pe numele pe care ma striga atunci:
-BuicaEna, tu trebuie sa iubesti pe toti la fel!
Si am stiut ca acest cuvant nu era al baietelului care invatase in primii trei ani ai vietii lui, dulceata tacerii!
Sa iubim pe toti la fel...Cat de greu! Cat de aproape imposibil! Si totusi au fost oameni care au reusit sa fie demni si iubitori pana si cu cei care ii torturau intelegand genunea din sufletele omului stapanit de intuneric..."In dragoste nu este frica;ci dragostea desavarsita izgoneste frica!"1.Ioan 4:8
E usor sa iubesti cand esti zavorat si nu vezi niciun chip,si numai din amintirea pe care le-o porti, simti ca ii iubesti pe toti cei pe care i-ai cunoscut,dar e greu cand esti aruncat in multime si lumea te devoreaza. Cred ca de aceia am preferat sa ma retrag din lume si cei care imi sunt aproape, sunt numai cativa... Ca sa-mi fie, in mod las, mai usor. Si simt ca nicio plata nu voi avea si mai mult decat asta, simt ca lucrul acesta nu-i place lui Dumnezeu.
Pana si duhovniceste traiesc un timp in care cuvantul de folos mi-l iau din cartile, multele carti din preajma mea...Dar voi iesi! Da, voi iesi iar la drumul cel mare, la viata cu provocarile ei! Voi reincepe sa umblu! Voi cauta multimile sa simt iarasi viata, ca parca multa moarte a fost, prea multa, prea peste multi ochi am tras voalul alb al despartirilor... Asa imi doresc,sa revin! Dar este greu, chiar imi este greu... Mi-am cumparat cateva rochii noi pline de flori, superbe in paginile site-urilor pe care le urmaresc destul de des. M-am bucurat comandandu-le si primindu-le! Am strabatut distanta de la exybox acasa cu cutiile in brate bucuroasa, dar in oglinda ele aratau altfel decat in imaginea de pe site...pentru ca nici macar eu nu seman cu mine asa cum ma stiu, dar cu fetele inalte de un metru optzeci de centimetri care le purtau in pozele frumoase ale site-urilor! Dar le voi purta cu drag pentru bucuria pe care mi-a dat-o momentul in care le-am luat.Parca undeva m-am reintalnit cu mine, femeia pe care Grig a iubit-o! M-am reintlnit cu visul despre mine...cu ceea ce as fi putut sa fiu daca viata mea nu s-ar fi sfarsit ca si a lui la 10 decembrie 2007...
