Traiesc o alta primavara. Deja a trecut jumatate din acest timp al anului 2022... Acest lucru aproape ma sperie,am sentimentul ca viata mea imi scapa de sub controlul in care credeam ca o am. Desigur, stiu ca in mana lui Dumnezeu sunt,iar timpul meu e timpul pe care El mi-l stie necesar sa fiu mai aproape de mantuire, dar ma ingrijoreaza gandul ca poate este timp al vietii mele irosit...Acum e dimineata si tot acum e amiaza, respir putin si e seara in care ma intreb ce am facut ...Timpul e inamicul sau aliatul nostru, dupa cum stim sa-l folosim...
Am constat ca foarte usor putem aluneca intr-o zona a leneviei si tristetii..Eu insami m-am luptat dupa moartea surorii mele cu depresia...timp lung, pentru ca timpul suferintei este totdeauna lung. Niciodata nu mai esti acelasi om dupa moartea cuiva drag ...inca vad pe strada barbati care pasesc ca si Grig si barbati care poarta palarie cu bor larg "Tache Ionescu'' ca tata ...inca zaresc doamne elegante care seamana cu Ina, inca tresar dureros cand vad copii si parinti ducand buchete de flori spre scoala ...Si toate acestea asemanari pe care le vad,sunt pentru ca gandul meu este mereu la ei. Si-mi este dor de ei! Cumplit de dor ...un dor care doare ...
Singura pe care o regasesc ori de cate ori ma privesc in oglinda e mama! Seman cu ea, acum in amurgul vietii mele! Desigur nu am prestanta ei.Nici eleganta ei.Nici siguranta pe care o avea in vorba si atitudine. Dar am chipul ei micut...si parul ei cu fir subtire si alb... Doar zambetul e altul, pentru ca mama invinsese viata,era castigatoare in lupta cu ea! Eu insa sunt un om slab, fara culoare si fara parfumul ei de doamna care poarta perle ...Sincer nu ma plac nici fizic si nici comportamental... Cred ca mai am multe de asezat in ordine in mine si poate nu atat de luptat cu mine, ci de completat golurile din mine cu lucruri corecte duhovniceste.
Dar este greu! Recunosc ca este greu sa renunt la mine si nu pentru ca as considera ca e ceva valoros undeva, ci pentru ca e comod sa raman asa...Dar imi dau seama ca viata toata este o lupta spre ceea ce ar trebui sa fie desavarsirea noastra, incercarea de a ne asemana cat mai mult cu Hristos.
In fiecare clipa simt ca moare in mine ceva si reinvie ceva ...uneori sunt lucruri care ma sperie...regasesc in sufletul meu sentimente care nu-mi plac si incerc sa ma scutur asa cum scuturi un pom plin de fructe prea coapte...si ma rog ca tot ce e prea putred sa cada pe loc pustiu ...Da, e o lupta! Da, e un timp al introspectiei si ca greul sa fie si mai greu,sunt despartita de oameni carora le-a pasat de mine si m-au ajutat sa ma inteleg si sa ma schimb...Da, au fost doi ani in care am pierdut cativa oameni dragi, inclusiv o sora ... Am dobandit mai putin decat am pierdut, poate acestea ca astfel sa pot aprecia si mai mult ceea ce am pierdut...
Intoarsa din Grecia am ramas la Bucuresti cu micii mei nepoti sa petrecem cateva zile impreuna. Si in una din zile,nora mea mi-a adus o cutie in care erau toate fotografiile gasite in casa Georgianei si a lui George. Viata lor toata reflectata in poze din copilarie pana la pozele de pe cruce...Atata de dureros sa deschizi albumele acestea si plicurile in care erau fotografiile...spectator al unor vieti poate obisnuite...adolescenta lor...armata lui George,primii ani de invatamant al Georgianei,nunta lor,serbarile scolare si premierile ...maldare de poze cu copii cu coronite...cu inima franta le-am privit stiind ca dupa mine si sora noastra mai mare, nimeni nu le va mai aprecia,asa cum putini vor plange privind amintirile mele,ca de bucurie nici vorba!Si intr-un plic alb,impaturit in doua,pe care scria cu o caligrafie perfecta"Floare de colt" am gasit ...o floare de colt presata.Nu stiu povestea acestei flori de colt...Nu stiu daca Georgiana a cules-o de undeva din muntii pe care a urcat in desele ei tabere cu copiii, sincer ma indoiesc pentru ca stiu cat de riguroasa era in a respecta regulile, posibil ca cineva, probabil un copil sa i-o fi daruit-o si ea sa o fi pastrat-o pusa in plic. Dar a pastrat-o ca ceea ce era ...o floare rara, simbol al dragostei, puritatii si fericirii...
Si nu pot sa nu ma intreb:a fost fericita Georgiana? Au fost fericiti ei doi?
Imi spunea dupa ce s-au imbolnavit amandoi "Cat de fericiti am fost si nu stiam" Asa si este! Alergam dupa fericire ca si cand aceasta este o floare de colt care creste la altitudini inalte, greu de gasit, greu de avut fie si numai pentru a o privi odata in viata si nu ne gandim ca fericirea este in noi, deja o traim! Zilele in care se trezea sanatoasa si mergea la scoala unde o asteptau treizeci de copii si lumea ei in care se simtea implinita...Diminetile ei calme ...tabla vietii ei pe care a scris zi de zi, peste patruzeci de ani desenand destine de oameni care i-au purtat si ii poarta recunoastiinta...medici, ingineri,profesori si ce-or mai fi fostii ei elevi...mama pe care o vizita zilnic ...serile petrecute cu George, sotul ei drag, ei doi formand un intreg cum rar am vazut...aceasta e fericirea ! Sa ai pe cineva drag cu care sa imparti clipa vietii tale, stiind ca si celuilalt ii pasa de tine.Si da! Ea a fost si iubita si respectata de oameni...
Am luat din cutie cateva fotografii cu ei ! Cateva le-am pus intr-un plic pentru sora cea mare, iar restul i-au ramas lui Filip cel care este adevaratul mostenitor al ei, pentru ca mostenitor nu este cu adevarat cel caruia tu ii lasi bunurile tale si nici cel care este din sangele si carnea ta,ci cel care iti doreste amintirile tale si duce mai departe povestea vietii tale..
-Sa-mi dati mie amintirile ei cu copiii!-mi-a zis Filip dupa moartea ei, cand plangeam zicand ce vom face cu amintirile ei.
Si aseara Filip imi arata pe camera video casetofonul ei si casetele cu povesti. Invatase sa le deruleze de la capat,sa dea play si sa asculte...In casa lor au reinceput sa se spuna povestile Georgianei ...ursul sa fie pacalit de vulpe ...
Si eu pastrez intre filele unei carti de rugaciune, floarea de colt din amintirile ei, cu dorinta ca Ruxandra sa mi-o puna in saculetul din buzunarul rochiei cu care voi pleca intr-o zi...
Vis de-argint şi de petale,Cuibul tău e sus pe creste,
Raza ta-mi coboară-n cale
Mai frumos ca-ntr-o poveste.
Floare ninsă-n vârf de stâncă,
Mai presus de nori şi stele,
Cine oare să te-ajungă?
Numai dorurile mele!
Floare de lumină vie,
Zâmbet cald de dimineaţă,
Te aştept de-o veşnicie,
Te-ntâlnesc o dată-n viaţă.
Tu floare de colţ,
Minune sub bolţi,
Fragedă stea,
Iubita mea!
(versuri de Ducu Bertzi)
