Nu stiu de ce oamenii isi doresc sa se lupte! Unii cu altii,popoare cu popoare, uneori chiar si popoare surori...Cum de ia nastere in om furia lui Cain cand vede ca fratele lui este mai apreciat decat el? Ce sa demonstram intr-o lupta?Ce este oare victoria?
Nu pot intelege!Nu pot intelege desi si eu imi duc propriile mele razboaie si nu castig decat rareori, chiar extrem de rar.
Am trait si eu ca si altii probabil momente de mare satisfactie pentru ceva si in momentul triumfului am simtit un gol si o oboseala...pentru ca poate nu merita truda! Dar, fie-mi ingaduita nebunia sa spun, niciodata la Sfantul Potir nu am simtit oboseala si golul...
Sunt cateva saptamani de lupta in Ucraina! Eram la Bucuresti in casa fiului meu cand el ne-a spus dimineata ca armata lui Putin a atacat Ucraina!A fost un soc ca in copilarie, cand in august 1968 tata ne-a spus ca Cehoslovacia a fost atacata de rusi si mama ne-a spus ingrijorata ca va incepe razboiul ...
Spaima copilariei noastre, razboiul despre care parintii ne povesteau, razboiul care distrusese lumea, razboiul care ne aruncase in comunism...in pierderea libertatilor firesti ale omenirii.
Astazi razboiul este la 50-60 de km de Romania.Citesc pe internet ca rusii vor sa atace Odessa si pentru ca o stiu aparata puternic incerca sa o atace prin partea de sud, asta fiind la 50-60 de km de Sulina!
Azi noapte am verificat actele importante ale familiei si le- am pus in mapa neagra, undeva pe un raft al bibliotecii, nu in sertar cum ar fi fost firesc.Sa pot sa le iau repede...Si unde sa plec?
Aceasta este casa mea de 37 de ani. Aici intre acesti pereti am tot ce am agonist pentru confortul familiei mele si pentru al meu in tot atatia ani!Aici sunt icoanele mele. Aici sunt cartile mele. Aici sunt cutiile cu fotografii ale familiei. Aici este pianul la care Ruxandra canta, cand era micuta, Balada pentru Adeline .
Cum sa plec ? Si mai ales unde sa plec?Pot lua cu mine icoanele mici, cele plastifiate si Biblia...pot lua un album de poze si ma vor insoti amintirile tuturor zilelor fericite cu copiii si toate lacrimile...Pot lua cateva lucruri si pot pleca, daca Dumnezeu vrea asta. Stiu ca undeva se va gasi un adapost si pentru trupul meu obosit.
Pentru mine este mult mai usor decat este pentru atata lume, deci nu ma plang si nu pentru mine intreb "Cum sa plec ? Si mai ales unde sa plec?" Ma intreb retoric pentru ... cei care deja au plecat in pribegie.Mi-e greu sa gandesc acele orase in care am fost de foarte multe ori,ca purtand ranile razboiului...cladiri cu pereti loviti de obuze si geamuri sparte... Kievul, Harkov... In intreaga mea viata am fost la Kiev de mai multe ori decat am fost la Timisoara sau Cluj...Iubesc aceasta lume! Orasele frumoase,cu bulevarde largi,statuia sfantului arhanghel Mihail dominand orasul si Mama Patrie cu un centimetru sau doi mai mica decat turla cea mai inalta a Lavrei Pecerskaia... Am strabatut acest oras la diverse ore ale zilei...am fost la liturghie dar si la vecernie in bisericile lor... Am fost in zile obisnuite dar si in zile de sarbatoare...Acolo a fost si este si lumea mea.
Iubesc Rusia. Cred ca sunt singura din familia noastra care iubeste Rusia. Am locuit acolo. Am vazut cum asfinteste soarele peste pamanturile rusesti si am vazut si cum se inalta luna pe cerul lor instelat! Am dormit in padurile lor in care apele curg ca toate apele pamantului si pasarile canta aceleasi cantece. Am urmarit razele de soare alintand frunzele copacilor si usuca roua florilor ...Nimic nu e altfel decat Dumnezeu a randuit si pe pamanturile noastre! Oamenii traiesc la fel iubesc si sufera ca si noi! Foamea doare la fel.
Dar este ceva ce e altfel acolo! Acolo totul este mai crancen, mai aspru, mai greu de iertat. Noi, romanii pozitionandu-ne cateva secole, aici la portile Orietului am luat viata mai putin grav. Noi iertam mai repede. Si poate iubim si suferim mai putin si trecem mai repede prin starile acestea. De aceia dragostea si moartea au acolo alte dimensiuni ! Mai tragice!
Nu stiu ce nu isi iarta ei!Nu stiu ce este acolo! Dar simt o durere imensa in inima cand ma gandesc la orasele acelea sfaramate ca si cand sunt piese le lego...la oamenii care au trebuit sa plece lasand in urma tot ce aveau...
Inca o dovada ca despatimirea este grea pentru multi dintre noi ...iar eu nu fac exceptie.
Am cunoscut in Rusia doi copii...o fata la Diveevo, Varvara care locuieste la Moscova si un baiat, Alexandru, care locuieste la Sank Petersbourg. Si ei sunt copiii mei dupa suflet.Doi copii rusi cu par blond si ochi albastri ...luminosi si plini de dragoste!Ii stiu acolo intre acele granite pe care eu le strabateam zambind cu bucurie spre sfinti si spre ei... Acum mi se strange inima stiind ca Alexandru este la varsta ostasilor si poate fi pe front, iar Varvara ...Varvara este bulversata pentru ca timpurile nu se potrivesc cu asezarea ei duhovniceasca...Nici unul din sfintii la care noi ne rugam impreuna nu spuneau sa ucizi, sa lovesti,in numele vreunei dreptati sau ale vreunui adevar...
Ce pot face eu pentru ei e doar sa ma rog...Sa ma rog sfintilor la care si ei se roaga, sa mijloceasca ca lumea aceasta frumoasa sa dainuie, ca peste toate intinderile pamantului sa apara curcubeul si noi sa ni-i plangem pe cei morti, sa ni-i ingrijim pe cei raniti, sa adunam molozul de pe strazi si sa incepem sa ne adunam cu fata la Dumnezeu cu acea litanie ca nu suna nicaieri ca in rusa...Gospodi pomilui...
