Deja este vara. Traim un an in care parca cineva ne fura anotimpurile.
Putine lucruri si trairi sunt pentru totdeauna.Cel mai adesea ne schimbam ca oameni si nu totdeauna in mai bine.Singurul care isi continua zbaterea e timpul...Vara aceasta nu a mai fost si nici nu va mai fi...
Putine lucruri si trairi sunt pentru totdeauna.Cel mai adesea ne schimbam ca oameni si nu totdeauna in mai bine.Singurul care isi continua zbaterea e timpul...Vara aceasta nu a mai fost si nici nu va mai fi...
Sunt iarasi in casa...Mici probleme m-au bagat iarasi in casa mea...intre icoane si carti. Nici macar pe balcon nu merg.Mergeam mai mult in prima perioada de stare de urgenta,desi nici nu aveam ce sa vad pe geam.Lumea parea ascunsa intre zidurile cenusii ale orasului. Acum orasul e aglomerat ca si cand lumea reintra in viata normala dinainte de pandemie. Eu insa simt ca nu s-a terminat incercarea aceasta.In forme pe care ne este greu sa le intelegem imediat, suntem incercati in rabdare, in dragoste, in credinta ...
Doresc insa sa ma scutur de lenea acestor zile, sa termin inghititul tabletelor de calciu si zinc si sa pornesc iarasi la cele ale mele...cu timpul acesta... cu acest inamic al nostru. Nu vreau ca acest timp sa devina "prea tarziu".Si asta nu numai pentru lucrurile curente...Toate cele ce le poti face astazi, singur, sunt extrem de valoroase...
Nu,nu sunt un om intelept!Sunt insa unul din batranii acestui oras! Unul dintre batranii acestui timp...Oare daca cineva mi-ar cere sa las un cuvant celor mai tineri ce as lasa?Am eu"legitimitatea" de a sfatui pe altul,atat timp cat viata mea,asa cum spune Satre, este povestea unui esec?Cred ca nu as putea spune decat concluzia mare a vietii mele,ca singura constanta a vietii noastre,este Dumnezeu! El este singurul care nu te paraseste pana la ultima suflare, indiferent de pacatul pe care il faci, asteptand sa-ti revii. Simt asta plenar!
Restul?Oricare om pe care il vei intalni te va rani.Chiar daca nu va dori asta! Intr-un mod sau altul, prin omisiune uneori, te va rani! Sau poate nu te va iubit cat tu sperai sa o faca, cat asteptai! Dar asta nu inseamna ca nu s-a straduit sau ca altcineva nu iti va da mai multa iubire!
Face cumva Hristos si ne aduce acea iubire care ne trebuie, care ni-se potriveste, care ne odihneste!
Cineva, astazi, dincolo de masca albastruie de pe chip, mi-a zambit!Aveam atat nevoie de un zambet! Am simtit zambetul ca fiind in ochii care nu ma priveau nepasatori...Si era un strain! Venise doar sa-mi aduca ceva...un mesager, dar un mesager care, fara sa stie,mi-L aducea pe Hristos! Prin el cineva implinea indemnul"purtati-va sarcinile unii altora"
Apoi cineva, poate din greseala, asa la gramada, mi-a trimis pe wathaap o inregistrare frumoasa, dar am gandit ca gestul a fost frumos, desi poate flutura doar un deget acuzator..."Pune gand bun!" m-a invatat candva cineva!
Apoi,fiul meu!Frumos baiat am! Inalt,svelt,dar puternic in tinuta, cu trasaturi dulci, frumoase...imbracat impecabil, mirosind a tinerete si dragoste...Nu a stat in holul casei noastre decat cateva minute, dar a plecat sarutandu-ma, desi suntem in plina pandemie...Il iubesc mult pe fiul meu!
In tot ce ne inconjoara Il putem vede pe Hristos.In lucrurile mari pe care le traim! Dar si in lucrurile micute! Principalul e sa-L cautam!Pentru ca, numai daca Il cautam, Il gasim! Altfel vom sta la poarta Raiului si nu vom intra, pentru ca nu vom sti ca acesta e Raiul...si acolo este Hristos!
E vineri! Am inceput sa scriu acum cateva zile, abia intrasem in iulie si m-am lenevit in toropeala acestor zile de aproape boala!
Da, vinerea nu ma simt tocmai bine! Era ziua in care ma strangeam acasa cu familia mea! Grig ramanea cu noi si mancam impreuna la pranz,apoi dormeam putin...copiii veneau si ei de la scoala si se relaxau un pic, leneveam in casa, povesteam toate cele ce ramasesera nespuse din saptamana care trecea duios, tare duios...Acum insa sunt singura intr-o casa pe care simt ca nu pot sa o duc cum ar merita...Doua ore imi ia stersul icoanelor si mult prea multe carti sunt ingramadite pe jumatatea de pat pe care dormeam candva...Atatea lucruri,care altora li se pot parea, inutile...Ce vor face cu ele cand eu voi muri?Pentru mine, unele dintre ele, inseamna atat de mult! In fiecare camera am cate o icoana a sfantului Ioan Maximovici! In fiecare camera am cate o icoana a sfantului Spiridon. In fiecare camera am cate o icoana a sfantului Serafim de Sarov...Zeci de icoane ale Maicii Domnului!Si langa mine, acum cand scriu, sfantul Iona, Sfantul Antonie Cel mare,ingerul alb,sfantul Simeon,cuvioasele Melania si Pelaghia si sfantul Oleg pe care mi l-a daruit Liubov ...dar pe sfantul Oleg, copiii, nici macar Ruxandra, nu-l vor cunoaste!
Drumul meu, ca drumul fiecarui om, este un drum unic!
Chiar daca pe parcurs m-au insotit cativa oameni, fiecare a vazut altceva decat am vazut eu...Parintele L a postat astazi, pe pagina sa, niste fotografii din Solovat.Am fost acolo de trei ori, cu cativa oameni...Nu stiu ce isi amintesc ei, poate unele lucruri sunt comune tuturor, dar cred ca primele amintiri ale fiecaruia, sunt tocmai amintirea celor care au bucurat sau ale celor care au durut cel mai mult!Asta ne amintim: cum ne-au simtit in anume momente.Si eu,totdeauna,la Solovat, m-a simtit singura,nefacand parte din niciun grup, nu pentru ca nu mi-as fi dorit, ci pentru ca lumea nu ma voia in mod tainic, mai presus de intelegerea omeneasca, si fiind in mare durere.
Nu,timpul nu vindeca mare lucru!Sunt rani cu care vom pleca de pe pamant! Sfantul Savatie...sfantul Gherman, sfantul Zosima, Sfantul Filip, cel la inima caruia eu il pun pe micutul Filip...atata durere... Dar si atata speranta ca Solovatul nu se termina acolo unde eu din neghiobie nu am ramas cand parintele G. a vrut sa ma opreasca, ci, poate tocmai pentru potrivirea durerii mele cu durerea Solovatului, se continua in Cerul Cel Inalt spre care, cu ochi tot mai orbi, privesc...
Restul?Oricare om pe care il vei intalni te va rani.Chiar daca nu va dori asta! Intr-un mod sau altul, prin omisiune uneori, te va rani! Sau poate nu te va iubit cat tu sperai sa o faca, cat asteptai! Dar asta nu inseamna ca nu s-a straduit sau ca altcineva nu iti va da mai multa iubire!
Face cumva Hristos si ne aduce acea iubire care ne trebuie, care ni-se potriveste, care ne odihneste!
Cineva, astazi, dincolo de masca albastruie de pe chip, mi-a zambit!Aveam atat nevoie de un zambet! Am simtit zambetul ca fiind in ochii care nu ma priveau nepasatori...Si era un strain! Venise doar sa-mi aduca ceva...un mesager, dar un mesager care, fara sa stie,mi-L aducea pe Hristos! Prin el cineva implinea indemnul"purtati-va sarcinile unii altora"
Apoi cineva, poate din greseala, asa la gramada, mi-a trimis pe wathaap o inregistrare frumoasa, dar am gandit ca gestul a fost frumos, desi poate flutura doar un deget acuzator..."Pune gand bun!" m-a invatat candva cineva!
Apoi,fiul meu!Frumos baiat am! Inalt,svelt,dar puternic in tinuta, cu trasaturi dulci, frumoase...imbracat impecabil, mirosind a tinerete si dragoste...Nu a stat in holul casei noastre decat cateva minute, dar a plecat sarutandu-ma, desi suntem in plina pandemie...Il iubesc mult pe fiul meu!
In tot ce ne inconjoara Il putem vede pe Hristos.In lucrurile mari pe care le traim! Dar si in lucrurile micute! Principalul e sa-L cautam!Pentru ca, numai daca Il cautam, Il gasim! Altfel vom sta la poarta Raiului si nu vom intra, pentru ca nu vom sti ca acesta e Raiul...si acolo este Hristos!
E vineri! Am inceput sa scriu acum cateva zile, abia intrasem in iulie si m-am lenevit in toropeala acestor zile de aproape boala!
Da, vinerea nu ma simt tocmai bine! Era ziua in care ma strangeam acasa cu familia mea! Grig ramanea cu noi si mancam impreuna la pranz,apoi dormeam putin...copiii veneau si ei de la scoala si se relaxau un pic, leneveam in casa, povesteam toate cele ce ramasesera nespuse din saptamana care trecea duios, tare duios...Acum insa sunt singura intr-o casa pe care simt ca nu pot sa o duc cum ar merita...Doua ore imi ia stersul icoanelor si mult prea multe carti sunt ingramadite pe jumatatea de pat pe care dormeam candva...Atatea lucruri,care altora li se pot parea, inutile...Ce vor face cu ele cand eu voi muri?Pentru mine, unele dintre ele, inseamna atat de mult! In fiecare camera am cate o icoana a sfantului Ioan Maximovici! In fiecare camera am cate o icoana a sfantului Spiridon. In fiecare camera am cate o icoana a sfantului Serafim de Sarov...Zeci de icoane ale Maicii Domnului!Si langa mine, acum cand scriu, sfantul Iona, Sfantul Antonie Cel mare,ingerul alb,sfantul Simeon,cuvioasele Melania si Pelaghia si sfantul Oleg pe care mi l-a daruit Liubov ...dar pe sfantul Oleg, copiii, nici macar Ruxandra, nu-l vor cunoaste!
Drumul meu, ca drumul fiecarui om, este un drum unic!
Nu,timpul nu vindeca mare lucru!Sunt rani cu care vom pleca de pe pamant! Sfantul Savatie...sfantul Gherman, sfantul Zosima, Sfantul Filip, cel la inima caruia eu il pun pe micutul Filip...atata durere... Dar si atata speranta ca Solovatul nu se termina acolo unde eu din neghiobie nu am ramas cand parintele G. a vrut sa ma opreasca, ci, poate tocmai pentru potrivirea durerii mele cu durerea Solovatului, se continua in Cerul Cel Inalt spre care, cu ochi tot mai orbi, privesc...
