Privesc adanc in inima mea, in insasi viata mea, si plec capul spunand:am gresit mult, am facut multimi de greseli, tradari, uitari, injunghieri , dar toate direct in fata omului,niciuna talhareste in spate,am abandonat,am urat si am pizmuit...
Cred ca singurul lucru bine facut a fost cum am trait venirea in viata mea a copiilor mei, a celor doi nepoti si cum am trait prietenia!
Am iubit mult, m-am bucurat si daruind dar si primind prietenie si inca o fac. Chiar si in anii acesti ai "intelepciunii" , cand credeam ca acestia sunt toti cei pe care Dumnezeu mi i-a dat, in viata mea au aparut oameni dragi, tare dragi, iar iubirea lor a fost scutul in fata asprimii vietii...Am legat rudenii prin nasit ... am primit copii sufletesti prin botez si prieteni in parintii copiilor mei botezati. Si nu am mai fost singura!
Apoi au aparut cateva femei deosebite si nu stiu de ce, ele mi-au daruit atentia lor, grija lor, dragostea lor...Candva povesteam ca pe mama o sunam totdeauna cand ma intorceam in tara, direct din vama si dupa moartea mamei au inceput sa-mi ceara sa le sun indiferent de ora... ele ma duc , ele ma aduc, ele imi fac de mancare pentru primele zile de dupa pelerinaj...
Apoi...Dumnezeu in ultimul pelerinaj a desavarsit darul Sau si mi-a dat doua copile!Inca doi copii, doua Irinuci, una blonda si una bruneta ...
Poti iubi, un copil dupa suflet, ca pe al tau?Aceasta este cu adevarat provocarea! Poti iubi. Pentru ca Iubirea asa trebuie sa fie, desavarsita si Dumnezeu ne-a dat in celulele noastre tot ce ne trebuie ca sa iubim ...
Iubirea este in inimile noastre si-n creierul nostru, pusa de Dumnezeu.Trebuie doar sa ne-o asumam! Sa recunoastem ca iubim! Sa traim iubind si aratand iubirea...Fara sa asteptam ceva in locul revarsarii noastre de iubire, dandu-i celuilalt libertatea de a fi asa cum doreste:poate chiar si indiferent de noi...nepasator sau mai mult de atat.
Am cunoscut candva un Om ...un Om al lui Dumnezeu, un om minunat. Ani multi vorbele si privirile si tacerile acelui om au condus viata mea...doar ca undeva viata ne-a despartit . Am crezut ca totul e doar despartire lumeasca, in duh ramanand la fel de apropiati...
Acum de curand am inteles ca pentru Omul acela, eu nu mai insemn nimic.Ca viata, suferinta mea sau moartea mea ii sunt indiferente,si am vazut ca lupta cu ceea ce simte fata de mine si doar educatia il face sa fie politicos, doar ca rabufnirile temperamentului sau il tradeaza...
Si unul cate unul, lucrurile care ne legau s-au desfacut si a ramas vantul sa scuture panglicile amintirilor si sa le duca departe... cat mai departe!
Si am venit in casa mea, langa icoanele mele, langa sfintii mei si din varful anilor mei tot mai albi, tot mai cernuti, m-am gandit ce pot face...Mai pot salva ceva? Dar imi mai doresc sa o fac? Desigur ! Desigur ca imi doresc! Nu vreau sa pierd pe nici unul dintre cei adusi de Dumnezeu langa mine... doar ca a iubi nu inseamna a avea!Nu am nevoie ca cineva sa ma iubeasca sau sa ma accepte...Pot trai fara asta! Am invatat! Am invatat! Dureros, dar acum stiu! Si mai mult decat atat, am invatat de la cuviosul meu drag, Serafim Rose, ca prietenie duhovniceasca inseamna ca in rugaciunea ta sa nu te desparti niciodata de prietenul tau, sa-i vorbesti frumos lui Dumnezeu despre el, cand el nu vrea sau nu poate sa-ti mai vorbeasca ... Asa ca mi-am plecat capul Sfintei Treimi si i-am vorbit...hotarand sa stau tot mai departe fluturand panglicile amintirilor mele...doar pentru mine si Dumnezeu!
Egipt/Marea Moarta -imagine din 2017
