Incerc sa scriu... Aduna,Tu, Doamne, frumosul din amintitile mele, sa pot sa bucur, sa pot sa aduc fericirea si odihna cititorilor mei!
Am fost plecata departe, departe... stiti ca v-am spus ca o sa plec!
Au trecut peste mine timp lung, timp de inceput de vara, de vara, timp de inceput de toamna...si am vazut ca,inceputurile ca si sfarsiturile acestea de anotimp, nu au nicio relevanta...Pentru ca timpul trebuie masurat dupa asezarea sufletului tau...
Peste cateva ore se implineste o saptamana de cand am ajuns in Romania.
Veneam de departe spre Romania si nu puteam sa spun Tara. Cuvantele Tara ca si Acasa sunau nefiresc in mine,si pana cand parintele Siluan nu mi-a spus de ce, nu intelegeam neputinta de a-le spune. Eu, patriotul, omul cu tricolor acasa, eu, iubitoarea de sfinti romani, eu femeia care iubeste colbul acestui pamant...Si cand a simtit deruta si durerea inimii mele,parintele Siluan,mi-a scris"Acasa este unde este Hristos si unde sunt sfintii"...Si atunci am inteles ca durerea pornea din departarea de acel Pamant al Fagaduintei in care Dumnezeu ma lasase sa calc, sa traiesc, sa ma indulcesc de darurile Sale, dar imi ingaduise si iesirea.
Nu mi s-a parut ca a trecut timp mult de la plecare,desi toata lumea ma priveste ca fiind un alt om si spune ca am lipsit mult ...dar si in aceasta, tot darul lui Dumnezeu este, sa vad iubirea dintre noi, sa inteleg ca in toti acesti ani in care am fost intr-un anumit loc, cu darul lui Dumnezeu am facut ceea ce trebuia facut , astfel incat sa pot sa merg mai departe pe un alt drum...
Nici macar un dor nu m-a macinat! Nicio dorinta nu am avut.
Nu mi-am adus aminte odata de patul meu, de biroul meu , de o icoana, o fotografie, un mormant, o batista sau o crampeie de viata traita.
Nu mi-a fost dor de nimeni si nimic. Nici macar de copiii mei sau de Filip. Ii purtam pe toti secunda de secunda in rugaciunea mea, liste lungi, o agenda mare cu vii si adormiti, iubiri...iubiri...iubiri ...si nici un dor!
Nu mi-a fost niciodata foame .
Nu mi-a fost niciodata sete.
Nu mi-a fost frig sau cald.
Era ca si cand cineva imi spunea exact ce sa fac, cu ce sa ma imbrac sau incalt, cat sa mananc , cat sa beau ca sa nu am nici o grija de nimic...
Erau zile in care nu simteam cum trece timpul. Dar erau si zile in care ajungeam moarta de oboseala la vecernie si mi se parea ca nu voi putea sa urc scarile la cafas unde stateam la slujbele de seara, iar ajunsa acolo, credeam ca nu voi mai putea ajunge la chilie...
Am slabit .
De fapt e ca si cand trupul meu s-a detoxificat si si-a regasit supletea dinainte .
Am invatat ce inseamna ascultarea intr-o manastire. Am fost pusa in situatii de control al rabdarii si al dragostei, de renuntare la voia mea, poate lumeste dreapta, dar nedreapta duhovniceste...si atunci voia mea nu exista si exista doar dorinta de a-l multumi pe celalalt...si cand "acesta" era o maica fragila si care zambea tacand, a-i face pe plac inseamna a te ruga sa implinesti totul dupa voia ei...
O iubesc pe maica mea din manastirea aceia...de fapt , le iubesc pe maicile acelea, pentru ca ele ,mi-au dat sansa de a-L striga pe Dumnezeu in fiecare secunda"Doamne, ajuta-ma!" si exact ca in Pateric , Dumnezeu a fost "Robul'' meu drag...
Cu El am strabatut acest timp, noi doi! Eu si Domnul asezat alaturi in fiecare lucru pe care il implineam cu stangacie , cu nepricepere, dar cu dorinta de a-l face...
Am povestit zile acestea despre culesul de clubnica.. клубни́ка ....dar vreau sa o scriu si aici...
Era o zi torida de iulie... facusem ceea ce mi se spusese...ceva nu prea important, dar facut cu implicare mare, precum o operatie pe creier si apoi, maica privindu-ma mi-a zis:
-Vad ca sunteti obosita! Asa aratati. Cred ca nu dormiti suficient. Va rog sa mergeti in chilie si sa va odihniti!
In acel moment, ca la comanda lasam totul si porneam, nu pentru ca mi-as fi dorit musai, ci pentru ca asa trebuia...Abia ajunsa in chilie m-am gandit: oare sa ma intind in pat? Sa citesc mai bine ceva din Noul Testament?Inca nu ma hotarasem ce sa fac cand am auzit la usa:
-Господи, помилуй (Gospodi, pomiluj)
-Господи, помилуй (Gospodi, pomiluj)-am raspuns
-Ma iertati, vreau sa va rog sa mergeti cu mine in gradina, sa culegeti fragute, acum pentru ca eu merg sa citesc la Psaltire-a zis Maica.
In momentul acela am pus picioarele direct in papuci si am zis mergand deja:
-Sigur!
-Ar trebui sa va dau o basma alba, afara e foarte cald-a zis Maica.
-Daca ingaduiti pot ramane cu aceasta neagra-am zis si maica a continuat drumul, ingaduind basmaua mea neagra.
Aveam sa vad imediat ca gradina de zarzavat era alaturi, treceam zilnic pe langa gard, dar nu indraznisesem sa arunc nici macar o privire...
Era aproape ora 15, nu voi uita niciodata!Afara era o caldura de peste 40 de grade, simteam asa de multa caldura, de parca un foc era aprins langa fata mea...
Am intrat in gradina si maica a mers direct la tufele cu fragute, numai ca acestea erau deja trecute, ici- colo cate o fraguta era ascunsa de frunze...
-Uitati, asa trebuie sa fie!
In mana maicii statea o fraguta perfecta...
-Sa fie asa! Aceasta culoare, nicio bobita stricata sau necoapta...Puteti manca cat vreti , dar va rog sa culegeti o galetica plina, cu varf!
-Pot merge pe toate randurile? Am intrebat deoarece nu se vedeau deloc fragute pe ramuri...iar galetica mea parea imensa pentru cat de putine erau...
-Sigur, mergeti peste tot si daca vine cineva spuneti :esti blagoslovenie!
Si maica a plecat grabita la Psaltire.
Era o caldura cumplita, deja ape curgeau pe tamplele mele...Niciun moment nu m-am gandit ca poate ora e nepotrivita, ca as putea culege in alt moment sau orice altceva .
Mi-am zis doar:Cum sa mananc inainte sa culeg?Deci e optional,pentru ca a zis "Puteti"...Daca stau sa mananc, nu voi culege nici macar una , o sa lesin aici si maica se va supara.
Am privit cerul albastru, plin de nori si am zis, facandu-mi cruce:
-Doamne, ajuta-mi sa culeg galetica cu varf, cum a zis maica !Nu ma lasa ,Doamne!Sfinte Serafim, ajuta-mi sa fac cum a zis!
Si atunci, imediat, un nor mare alb a venit si s-a asezat in fata soarelui... s-a umbrit totul si parca aerul s-a racorit...
-Repede sa culeg!-mi-am spus.
Si grabita am inceput sa caut printre frunze ...
Era deja iulie, deci pe cele trei randuri nu erau decat cateva fragute, dar toate s-au mutat in galetica mea...Nu am mancat decat ce am cules si nu erau perfecte,cum aratase maica..pe cateva vrejuri am gasit cateva fragute galbene dar coapte perfect si le-am pus in varful pe care trebuia musai sa-l aibe galetica...
45 de minute mi-a luat totul...Norul a ramas in tot acest timp pe soare Si cand dupa 45 de minute, am terminat, soarele a fost eliberat de nor...el a plutit peste manastirea minunata care ma tinea ca un pantece de mama iubitoare si eu am intrat in arhondaric, tinand cu atentie, marele meu trofeu :galetica plina cu clubnica...
Am ramas langa ea pana cand a venit maica sa i-o arat, sa-i vad bucuria si sa-i spun si marea mea bucurie, cum m-a ajutat pe mine Dumnezeu...
Si maica m-a ascultat cu atentie, desi parca stia totul si a ridicat mana dreapta frumos inchinandu-se
-Slava, Tie, Doamne, slava, Tie!