Cronica unor sarbatori de Nasterea Domnului 2024

 Nu, nu va fi o cronica a cum am parcurs  sarbatoarea Nasterii Domnului!Aceasta va ramane in taina inimii mele si a celor putini oameni carora le-am povestit putin pentru ca prea putin importanta e trairea mea, unde am ascultat sfintele slujbe, unde am pus capul pentru somn si ce a mai fost petrecut zile acestea.

Scrierea mea este despre experienta unui alt mod de praznuire.

Daca Dumnezeu va ingadui intr-o zi voi imbatrani atat de mult incat eu insami sa ma simt greoaie si neputincioasa. 

Acum insa inca ma deplasesc dintr-un loc in altul, inca fac bagajul repede si inca ma pot urca chiar si la ceas de noapte intr-un autobuz fara pic de confort si pot pleca.

Am ales pentru anul acesta o casa departe de casa mea si o biserica in care singurul care ma cunoaste este Parintele.

Plecata prin inchiderea usilor din locurile in care am stat un timp masurat in mai mult de un deceniu, am ales anonimatul si singuratatea.

Mi-a priit si m-a ajutat mult.

Si am vazut in asta tot ajutorul lui Dumnezeu pentru ca drumul meu sa fie un drum prin care desi talpile mele  simt tepii cununii de spini ai Mantuitorului, inima  sa invete sa mearga mai departe trecand cu gratie peste toate...

Am fost intr -o biserica care purta pe trupul ei ghirlande de flori in culori dulci, iar bradul asezat in fata icoanei sfintilor mei imparati Constantin si Elena si a Sfantului Dimitrie, globuri albe si aurii si felii de lamai cu zahar... Cantarile au fost psaltice si catavasiile au sunat bland si cu bucurie...

Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul, si cu veselie, laudati-L, popoare, ca S-a preaslavit.

Fiului, Celui nascut fara stricaciune din Tatal mai inainte de veci, si mai pe urma din Fecioara intrupat, fara samanta, lui Hristos Dumnezeu sa-I strigam: Cel ce ai inaltat fruntea noastra, Sfant esti Doamne.

Toiag din radacina lui Iesei si floare dintr-insul, Hristoase, din Fecioara ai odraslit, Cel laudat din muntele cel cu umbra deasa. Venit-ai, intrupandu-Te din cea neispitita de barbat, Cel fara de trup si Dumnezeu. Slava puterii Tale, Doamne!

Dumnezeu fiind al pacii, Tata al indurarilor, pe Ingerul Sfantului Tau celui mare, daruindu-ne pace, L-ai trimis noua; deci povatuiti fiind la lumina cunostintei de Dumnezeu, dis-de-dimineata venind, Te slavim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Din pantece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepadat fiara marii, precum l-a primit. Iar Cuvantul, in Fecioara salasluindu-Se si trup luand, iesit-a lasand-o nestricata; ca Cel ce n-a patimit stricaciune, pe ceea ce L-a nascut o a pazit nevatamata.

Tinerii, in dreapta credinta fiind crescuti, paganeasca porunca nebagand-o in seama, de groaza focului nu s-au spaimantat; ci in mijlocul vapaii stand, au cantat: Dumnezeul parintilor, bine esti cuvantat.

 Cuptorul cel racorit a inchipuit chipul minunii celei mai presus de fire ca n-a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul Dumnezeirii pantecele Fecioarei, in care a intrat. Pentru aceasta, cantand, sa strigam: Sa binecuvanteze toata faptura pe Domnul si sa-L preainalte intru toti vecii.

Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, Il marim.

Nu cunosteam pe nimeni acolo, dar ma stia Maica Domnului care este Maica Milostivirii si ma stia Hristos, chiar si sfintii zugraviti pe pereti... Nu am daruit in aceasta biserica nimic, dar ma simt  ca si cand aici e locul meu pe care niciodata nimeni nu mi-l va ocupa si cred ca acesta e rostul unei biserici, sa te faca sa simti ca acolo e locul tau, acolo poti sa-ti pleci genunchii si sa plangi, acolo poti sa si ridici glasul la Domnul cautand raspuns la intrebarie tale, stiind ca nu superi, ci vei fi alinat.

Cata nevoie are omenirea de alinare!Cata nevoie avem sa nu fim alungati din biserica! Si cat de mult isi doreste Hristos sa fim primiti cu drag in casa Lui!

Am simtit anul acesta ca orice s-a intamplat cu mine pe traiectoria vietii mele, cu cat mai mult ma vor prigoni unii, cu atat mai mult ma va iubi Hristos! Ce va fi cu prigonitorii mei?Nadajduiesc ca Dumnezeu sa nu le socoteasca lor pacatul acesta!

Am plecat, in ziua de Craciun, din biserica, pe ploaie, eram singura, total singura, in frigider aveam ceva de mancare, desigur din toate cele ce sa mananca in ziua de Craciun, dar ma simteam atat de plina de Hristos, incat nu am dorit nimic... Am luat din pridvorul bisericii voievodale la care fusesem, de pe o tava, un paharel de plasic alb, cu vin rosu, fiert... Si am baut o gura mergand pe aleea lunga spre poarta si acolo, m-am oprit sa mai beau o gura de vin. Ploua destul de tare si era frig. Dar eu sunt o ciudata a acestei  lumi si imi place lumea oricum e vremea afara...Deci ma bucuram de ploaie si de vant si de vinul cald din paharelul de plastic...gandul mi s-a dus la scumpele mele portelanuri de villeroy boch pe care mi le luasem pentru Craciun si le lasasem goale pe masa in Slobozia si eu beam bucuroasa dintr-un pahar de plastic, vin din pomana bisericii...Si ca si cum nu era destul lectia predata de Dumnezeu, am auzit un glas din spatele meu :

-Doamna, va suparati daca va impart ceva? Primiti? 

Probabil aratam exact cum trebuie!

-Desigur ca nu ma supar!Pentru cine impartiti?

-Am adus pentru o femeie dar nu a venit...

-Nu, pentru cine impartiti?

-Pentru Gheorghe si Anica,parintii mei !

-Dumnezeu sa-i ierte...

Am plecat tinand la piept pachetul cu mancare adus pentru o femeie care nu venise, special ...ca pomana doamnei sa ajunga la mine...Si ajunsa acasa l-am desfacut si am hotarat ca orice va fi, sa mananc mancarea aceia.In folii de aluminiu, si in hartii curate erau impachetate tot ceea ce romanul mananca de Craciun si intr-o caserola patru sarmale...Nu stiam cum sa le incalzesc  la argazul superperformant al Ruxandrei, asa ca le-am pus in ibricul pentru cafea ... Am aprins candela de la doamna si candela mea ...Si pentru mine numele spuse de doamna inseamna enorm: Gheorghe e iubitul meu sot si Aneta cea mai buna prietena, amandoi plecati la Domnul...Si m-am rugat pentru mortii doamnei si pentru ai mei si am mancat pomana ei ca si Dumnezeu sa primeasca pomana pe care si eu o facusem pentru mortii mei...

Si am inteles in sfarsit ca a te smeri nu tine de ocara acceptata a unui om care te batjocareste, ci tine de modul in care tu te raportezi la Hristos prin cel din fata ta...

Si am trait toate zilele de Craciun in pace si bucuria singuratatii intr-o biserica in care, in orice parte ai privi, vezi chipuri senine ... Pe cerul inimii mele steaua care vestea nasterea Domnului a luminat toata negura inimii mele...

Sa fiti binecuvantati cu totii, dragilor... Nu v-am uitat pe nici unul chiar daca nu am felicitat pe nimeni!Nici nu mai cred ca sunt importante cuvintele, important e ceea ce simt pentru lume!  Cred ca asa va fi pana la sfarsit...Inima mea are o singura intrare, nicio iesire!     

      

Decembrie 2024

 Luna decembrie incheie sirul lunilor de iarna dureroase.Fiecare zi e urmarea altei zile posomorate.Simt ca orice as face, ceata se ridica greu.Simt ca sarbatorile vor fi anul acesta altfel si despre altceva.Simt ca merg pe un drum infundat tinandu-ma de un gard inalt peste care nu vad nimic si nici in fata mea nu pare a fi ceva care sa faca ca pasii mei sa fie mai grabiti.Si trag picioarele incaltate ca in galosi.

Aseara am iesit in centru orasului sa vad luminitele cu care orasul e impodobit,nu ma interesa sa vad cum e si stiam ca nu voi gasi nici pe drum si nici in centru orasului, ceva care sa-mi potoleasca amaraciunea pe care o simt.Dar mi-am zis sa fac si aceasta!Ma voi sili sa merg sa iau cadouri pentru sarbatori si le voi si impacheta.Trebuie sa luptam sa pastram Bucuria pentru ca repede o putem  pierdem.Si a o aduce inapoi e greu, nu se poate decat cu multa rugaciune.

A fost un an frumos si greu.

Am pierdut legatura care ma tinea langa mana unui om. Prin intrigi si viclenii cateva persoane au sapat ani si ani la temelia unei relatii  pe care o simtisem la fel de puternica ca legatura de sange si milimetru cu milimetru, au reusit si mi-au creat o imagine atat de deformata care a revoltat,scarbit si infricosat atat de mult incat omul acela a refuzat sa ma mai vada! A inchis usile casei si inimii  sale, m-a izgonit ca pe un lepros in vremea lui Moise, nici macar nu m-a scos dintre cei apropiati,dupa legea lui Dumnezeu, ci efectiv m-a omorat, asa cum Moise  le-a zis israelitilor cand au pacatuit facand vitelul de aur "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său(Iesirea cap 32)"

A ingaduit Dumnezeu si acest lucru !Si am trait si aceasta prigoana si moarte...Sa te vezi aruncat peste gard,sa te stii interzis sa mergi cu ei pe drumul pe care ai mers impreuna  un deceniu si jumatate, sa auzi ca oamenii se tem sa-ti vorbeasca sau sa puna un like pe pagina ta de facebook ca sa nu fie vazuti,sa ti se comunice insa tot raul si toata otrava revarsata de unii despre tine,sa stii ca oamenii te stiu un paria,si te cred un tradator...Am mers catva timp cu capul in jos! Simteam ca nu pot ridica ochii sa vad lumea desi o iubeam si nu o tradasem!  Simteam ca port vina fara vina de a fi dezamagit  atatia oameni...Intr-o noapte tarziu i-am scris adevarul parintelui pustnic si el mi-a raspuns "Efectiv va invidiez.Dati-mi voie sa fiu acelasi lucru cu dumneavoastra !"Si a insirat toate acele "onoruri" pe care le primisem.Si numai asa cu rugaciunea parintilor am putut sa merg mai departe. Intr-o zi am putut sa ridic si ochii din pamantul pe care calcam stanjenita. Si am vazut iar lumea aceasta perfecta pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Pentru Hristos am iertat tot ... am stiut in toata durerea mea ca Hristos si sfantul Stefan ma insotesc si nu din intamplare ci prin purtarea de grija alui Dumnezeu, intr-o zi am pasit pe poarta unei bisericii care are hramul sfantului arhidiacon Stefan, semn al intelesurilor cu dragoste a oricaror forme de prigoana..."Doamne, nu le socoti păcatul acesta" (Fap 7,59)

Simt ca suntem chemati să învatam de la Sfantul Stefan sa iertăm, ceea ce nu este uşor, dar iertarea largeste inima,daruieste seninatate și pace. Primul martir Stefan ne arata calea de urmat în toate  relatiile, in cele din familie, la locurile de studiu si de muncă si in toate comunitatile.  Însa, iertarea se cultiva prin rugaciune, pentru că nu este usor să iertam;doar prin rugaciune reusim să mentinem privirea îndreptată spre Hristos.Sfantul Stefan a fost în măsură sa-i ierte pe ucigasii sai pentru că, plin de Duhul Sfant, avea ochii ridicati spre cer (cf. Fap 7, 55). Rugaciunea îi dadea forta sa suporte martiriul.

Nu am forta rugaciunii acestea. Nu o am! Dar am inima plina de mila acum, in preajma Craciunului pentru toti cei carora le-am fost piatra de poticnire.Si iertarea mea e darul meu pentru ei ... Aceasta iertare o duc la pestera in care se naste Hristos...Cred ca fiecare vede aceasta pestera din perspectiva inimii si imaginatiei sale,iar eu anul acesta simt ca si propria mea existenta este tot intr-o pestera , pentru ca lumea in care am fost, refuza sa ma primeasca in casa...Sigurul care nadajduiesc sa ma primeasca este tot Pruncul micut culcat de umanitate intre animale in staul...Si Sfantul Stefan!

Imi cer iertare pentru toata nepotrivirea mea cu lumea si merg mai departe in felul meu!Atat de mare este aceasta lume, incat cred ca putem incapea toti si daca ei incap in inima mea imi este destul...Continui...